Alertă mondială, un supliment alimentar popular, produs în Japonia, provocă decese pe bandă. 5 oameni au murit, peste 100 sunt investigați

Un producător japonez de medicamente a confirmat vineri un al cincilea deces legat de suplimentele sale alimentare cu drojdie de orez roşu (beni-koji). Autoritățile acuză compania că nu a comunicat din vreme problemele sesizate, alte zeci de persoane fiind suspectate că ar avea probleme tot din cauza produsului respectiv. 

Gigantul farmaceutic cu sediul în Osaka a iniţiat retragerea de la comercializare a mai multor produse, inclusiv a suplimentului său „beni-koji choleste help”, promovat ca având efect de reducere a nivelului de colesterol, după ce a primit rapoarte privind cazuri de îmbolnăvire, transmite agenţia Xinhua, preluată de Agerpres..

„Beni-koji”, asociat cu probleme de sănătate, în special renale, a fost produs la fabrica Kobayashi Pharmaceutical din Osaka.

În timp ce compania a sugerat că anumite ingrediente neprevăzute, derivate din mucegai, ar fi putut cauza problema, nu a fost identificată o cauză specifică.

Compania anunţase joi alte două noi decese, bilantul ridicând astfel la patru numărul deceselor suspectate de a fi fost cauzate de suplimentele sale alimentare cu „beni koji” sau drojdie de orez roşu.

Kobayashi Pharmaceutical şi autorităţile sanitare japoneze investighează, de asemenea, peste o sută de cazuri de spitalizare în Japonia, potenţial legate tot de aceste suplimente alimentare.

Compania primise încă din luna ianuarie primele rapoarte privind anumite probleme renale semnalate în rândul unor consumatori, potenţial legate de suplimentele sale alimentare.

„Este regretabil că Kobayashi Pharmaceutical nu a furnizat informaţii Guvernului în timp ce (compania – n.red.) făcea investigaţii pentru a determina cauza” acestor probleme, a declarat marţi ministrul Sănătăţii din Japonia, Keizo Takemi.

Compania niponă a precizat, de asemenea, că a furnizat drojdie de orez roşu către aproximativ 50 de firme din Japonia, iar multe dintre ele au decis să retragă de pe piaţă diverse produse derivate, cum ar fi sake, sosuri pentru salată şi pastă de soia fermentată, dar drojdia a ajuns și la două companii taiwaneze.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez a anunțat că li s-a cerut și altor producători de suplimente alimentare să îşi verifice produsele şi a informat ţările străine despre această problemă de sănătate.

Foto articol / Profimedia
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentScandal legat de impozitarea concediilor medicale. Boloș și Rafila au explicații diferite
Articolul următorRaed Arafat vrea un sistem de alarmare a populației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.