Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de vreme rea, valabilă în aproape toată țara.
În intervalul 27 aprilie, ora 12 – 28 aprilie, ora 23, România va fi afectată de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În plus, meteorologii anunță ploi însemnate cantitativ.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării.
Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și pe alocuri intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp.
Avertizarea meteo este valabilă în aproape toată țara, excepție făcând județele Tulcea și Constanța.