Alertă internațională despre versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

Ozempic trebuie cumpărat doar din surse sigure, la prescrierea unui medic, şi nu de pe site-uri obscure sau prin intermediul reţelelor sociale.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o alertă internațională despre versiuni contrafăcute ale Ozempic, destinat bolnavilor de diabet tip 2, dar care a devenit foarte popular în rândul persoanelor care vor să slăbească rapid.

OMS atrage atenția că tratamentele contrafăcute pot reprezenta un risc major pentru sănătate, relatează BBC.

Potrivit organizației, Ozempic trebuie cumpărat medicamentul doar din surse sigure, la prescrierea unui medic, şi nu de pe site-uri obscure sau prin intermediul reţelelor sociale.

Efectele Semaglutidum

Ingredientul activ din Ozempic (Semaglutidum) îi ajută pe pacienții cu diabet de tip 2 să controleze cantitatea de zahăr din sânge.

Injecţia săptămânală transmite creierul că organismul este sătul, astfel că medicamentul îi ajută pe oameni să slăbească, reducând nevoia de a mânca.

Cererea crescută a provocat o penurie în farmacii şi a dus la apariția unei piaţe ilegale.

Loturi contrafăcute de Ozempic au fost descoperite și confiscate în Marea Britanie, SUA şi Brazilia.

OMS a avertizat că unele injecţii contrafăcute ar putea să nu conţină deloc Semaglutidum, iar alte ar putea să conţină alte substanţe, precum insulina, ceea ce duce la efecte ”neprevizibile”.

O versiune mai puternică de Ozempic a fost dezvoltată special pentru scăderea în greutate şi are denumirea comercială Wegovy, disponibilă doar în clinici specializate în reducerea greutăţii din cadrul sistemului sanitar britanic.

Ozempic, retras de pe piața românească

Agenţia Naţională a Medicamentului a anunţat că Ozempic nu va mai fi disponibil în România după data de 1 august.

Măsura vizează toate cele trei concentraţii comercializate şi varianta soluţiei injectabile sub formă de stilou.

Reprezentanţii agenţiei, citaţi de Radio România Actualități, precizează că decizia a fost luată de producător din raţiuni comerciale.

Articolul precedentTurcia: incendii de pădure devastatoare. Cinci persoane au murit
Articolul următorDonație de 50 de milioane de dolari pentru Donald Trump, de la un singur om

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.