Alertă de INCENDIU într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj 49 de persoane, copii, părinți și cadre medicale, evacuate

Pompierii au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca. 22 de copii şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre medicale – au fost evacuați. Din fericire, focul nu s-a extins.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost alertaţi în urmă cu puţine momente cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la etajul doi al Clinicii de Pediatrie III. Mai exact, incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid”, a transmis, vineri, ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că, prevenvit, s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor 22 de minori, alături de 21 de părinţi, respectiv 6 cadre medicale.

”Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare. La misiune au fost alocate trei autospeciale cu apă şi spumă, autoscara, două echipaje SMURD de terapie intensivă mobilă, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit pompierilor, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 4 mp, doar la camera tehnică, fiind lichidat rapid.

Cel mai probabil, acesta a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

Articolul precedentVremea 7 iunie. Temperaturi CANICULARE, în prima parte a zilei, în majoritatea regiunilor țării
Articolul următorAproape 15 candidaţi pe loc la alegerile europarlamentare de duminică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.