Alegeri locale 2020. PNL, în pericol să rămână fără candidat la Sectorul 5

Tensiuni uriașe, la Sectorul 5: PNL ar putea rămâne fără candidat la fotoliul de la primărie. Asta, ca urmare a scandalului dintre primarul încă în funcție, Daniel Florea, și liberalul Cristian Băcanu. Judecătoria Sectorului 5 a respins, însă, în primă instanță, toate contestaţiile împotriva candidaţilor liberali depuse de primarul Florea. Asta înseamnă că decizia instanței nu este definitivă.

Judecătoria Sectorului 5 a respins toate cele patru contestaţii depuse de primarul Sectorului, Daniel Florea, cel care a încercat blocarea artificială a candidatului PNL Cristian Băcanu pentru poziţia de primar al aceluiași sector şi a candidaţilor la Consiliul Local Sector 5 şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti din partea PNL.

„Respingerea contestaţiilor de către instanţele de judecată, de altfel previzibilă, demonstrează fără echivoc disperarea cu care cel mai ineficient primar din istoria Bucureştiului încearcă să-şi apere poziţia, într-un dispreţ total pentru actul democratic al alegerilor electorale”, acuză preşedintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu, candidat la primărie.

Și totuși, nu s-ar fi ajuns în această situație nemaiîntâlnită nici măcar în politica dâmbovițeană dacă Cristian Băcanu, candidatul dreptei unite (PNL, USR și PLUS) la Primăria Sectorului 5, ar fi făcut actele cu simț de răspundere pentru funcția la care candidează. Dovada că, până și o singură scăpare în acte poate avea un efect de domino cu rezultate catastrofale. În momentul de față, instanța este singura care poate face lumină.

Daniel Florea, primarul Sectorului 5, câștigă o primă bătălie în instanță: Tribunalul București i-a validat candidatura 

În ciuda șicanelor duse până în instanță, Daniel Florea a primit, recent, „o bilă albă” din partea justiției, după ce Tribunalul București a respins apelul USR-PLUS împotriva deciziei Biroului Electoral de acceptare a candidaturii sale.

Decizia vine după ce Alianţa USR-PLUS a transmis sesizări la DNA şi la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, acuzând existenţa unor „fabrici de semnături false” pentru alegerile locale, în beneficiul PSD. 

Reprezentanţii alianţei susţin că datele unor oameni cu condiţii precare ar fi utilizate de funcţionari din primării pentru listele de susţinere a candidaturii depuse la Autoritatea Electorală de Gabriela Firea şi de primarul Sectorului 5, Daniel Florea.

În replică, primarul Daniel Florea a anunțat că a formulat plângeri penale împotriva celor care au falsificat o serie de documente și filmări, precum și împotriva celor care folosesc aceste false probe, pentru a obține avantaje electorale. 

„O serie de ticăloşi, de infractori deghizaţi în politicieni falsifică şi distribuie în spaţiul public o serie de falsuri, conştienţi că nu au nicio şansă să ne învingă la urne, nici pe mine, şi nici pe dvs. Acesta este motivul pentru care am formulat plângere penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 268 al. 2 Cod penal, tuturor celor care au fabricat hârtii şi filmuleţe mincinoase. Producerea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acestora de către anumite persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani”, a declarat Daniel Florea, într-un mesaj video publicat pe contul său de Facebook.

Totodată, Daniel Florea menționează că PNL și USR-PLUS s-au transformat în „pavăza” lui Piedone și „trompete” ale finului lui Vanghelie.

„Pentru cei care, ştiind că sunt false toate aceste lucruri – pentru că este evident că sunt false – distribuie, propagă şi susţin în public acele minciuni, ştiind că sunt minciuni, le-am făcut plângere penală pentru favorizarea infractorului. Sunt convins… şi din probele pe care le-am depus la plângerea penală reiese clar că unii dintre ei ştiau dinainte. Dacă ştiau dinainte, sunt complici şi le voi face plângere penală pentru complicitate şi nu pentru favorizare. Am un mesaj pentru PNL, USR şi PLUS: v-aţi transformat în pavăza lui Piedone şi în trompeta finului lui Vanghelie”, a afirmat Florea.

Articolul precedentCrește punctul de pensie! La ce valoare a ajuns pensia minimă garantată
Articolul următorPersoane bănuite de trafic de droguri, depistate de polițiștii Antidrog Alba – Iulia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.