Meteorologii au emis noi avertizări de vânt puternic valabile pentru mai multe zone din țară, până miercuri.
COD GALBEN: marți, orele 11.00-20.00 – intensificări ale vântului – Dobrogea, estul Munteniei, Moldova, Carpații Meridionali și de Curbură
În intervalul menționat, în Dobrogea, estul Munteniei și în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale de 55-65 km/h și pe suprafețe restrânse de peste 70 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor depăși 70-80 km/h.
Intensificări ale vântului cu viteze în general de 50-55 km/h vor fi pe alocuri și în restul teritoriului, dar mai ales în centru și sud-vest.
COD PORTOCALIU: marți, 8 februarie, orele 11.00-20.00 – viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpații Meridionali și de Curbură
În intervalul menționat, la altitudini de peste 1600 m în Carpații Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120-140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.
COD GALBEN: de marți, 8 februarie, ora 20.00 până miercuri 9 februarie, ora 18.00 – viscol la altitudini de peste 1600 m în Carpații Meridionali și de Curbură
În Carpații Meridionali și de Curbură vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70-80 km/h. La altitudini de peste 1600 m, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea scăzută.
În estul țării, pe parcursul zilei de miercuri (9 februarie), local vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 50-55 km/h.
sursă: meteoromania.ro