Mucegaiul este o problemă supărătoare pentru orice gospodină. În perioada sezonului rece, șansele ca acesta să apară în casă sunt și mai mari. Specialiștii în curățenie îți vin de această dată în ajutor și îți arată cum poți îndepărta mucegaiul cu ajutorul oțetului. Iată ce poți să faci pentru a avea mereu locuința curată.
Cauți o metodă simplă și rapidă de îndepărtare a mucegaiului? Află că acesta ar putea fi îndepărtat cu ajutorul unei soluții pe care să o prepari chiar la tine acasă. Ai nevoie de puțin oțet pentru a face acest inamic să dispară de pe pereții tăi. Conform specialiștilor în curățenie de la FamilyHandyMan.com, acidul din oțet ar putea îndepărta până la 82 % din mucegaiul care s-a depus pe suprafețe.
Începe prin a pune oțet alb distilat într-o sticlă de pulverizare. Acesta trebuie pulverizat pe zona cu mucegai și lăsat să acționeze pentru cel puțin o oră. Apoi, cu ajutorul unei lavete, poți începe să ștergi zona mucegăită.
Dacă zona are nevoie de o spălare ulterioară, atunci vei avea nevoie de o nouă soluție de curățare. Combină o linguriță de bicarbonat de sodiu cu două căni de apă. Toarnă această soluție într-o altă sticlă cu pulverizator.
Agită puțin, iar apoi pulverizează peste zona care necesită a fi curățată. Pentru a te proteja de mucegai în timpul procesului de curățare, specialiștii recomandă să poți mănuși, mască și ochelari de protecție. Mănușile previn, de asemenea, apariția iritațiilor de la oțet.
Pentru a curăța mucegaiul ai nevoie de oțet alb distilat. Acesta este vândut, de obicei, cu o aciditate de 5 procente.
Acest tip de oțet este considerat a fi eficient pentru îndepărtarea mucegaiului.Nu contează marca de oțet pe care o folosești, contează tipul acestuia. Ai mare grijă atunci când alegi soluția potrivită pentru tine.