AFM lansează, în septembrie, Programul privind casarea autovehiculelor uzate

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va lansa, în luna septembrie, Programul privind casarea autovehiculelor uzate, care va permite scoaterea din uz a maşinilor mai vechi de 15 ani, a anunţat, vineri, la Botoşani, preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu.

Potrivit acestuia, programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT). Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei, din care jumătate va fi suportată din bugetul AFM şi jumătate din bugetul local, fără a fi condiţionată casarea de achiziţia unui autovehicul nou.
„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a afirmat şeful AFM.
Laurenţiu Neculaescu susţine că Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi influenţat direct de sumele prevăzute în bugetele locale cu această destinaţie.
Pentru acest program vor aplica administraţiile locale, iar, în cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate obţine finanţare pentru cel mult 100 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie de până la 1.000 locuitori, 500 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 1.001-5.000 locuitori, 1.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 5.001-10.000 locuitori, 5.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 10.001-50.000 locuitori; 20.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 50.001-200.000 locuitori şi 50.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie de peste 200.001 locuitori.
Articolul precedentRusia amenință România: Va răspunde în mod adecvat – Ce mesaj vine de la MAE rus
Articolul următorKelemen Hunor, primele explicații despre declarațiile lui Viktor Orban – Decizia luată de Nicolae Ciucă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.