Aer tropical peste România: zonele unde temperaturile urcă la 22 de grade. Prognoza pe două săptămâni

Un val de aer tropical traversează țara noastră, în următoarele zile, aducând temperaturi de peste 20 de grade Celsius. 

Pe parcursul acestei săptămâni, vremea va deveni deosebit de caldã în cea mai mare parte a ţării. De miercuri, vom fi sub influența unui transport de aer tropical din nordul Africii, când și regimul termic se va situa peste normalul perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori termice în sud, sud-est, sud-vest.

BANAT

Până spre finalul primei săptămâni, vremea se va încălzi semnificativ și va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. Media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 11 la 16 grade, iar a celor minime de la 0 la 6 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, temperatura aerului va avea variații mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 11 și 16 grade, iar cele minime între 2 și 5 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 15 martie.

Pe tot parcursul intervalului vor fi perioade cu precipitații, iar pe alocuri, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor putea fi însemnate.

CRIȘANA

Până spre sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi și va deveni caldă pentru această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 8 la 14 grade, iar a celor minime de la -1 la 6 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 10 și 15 grade, iar cele minime între 1 și 4 grade, cu cele mai ridicate valori spre mijlocul celei de-a doua săptămâni.

Vor fi perioade cu precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, iar pe alocuri, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor putea fi însemnate.

TRANSILVANIA 

Pe aproape tot parcursul primei săptămâni din interval, vremea se va încălzi de la o zi la alta și va deveni caldă pentru această perioadă. Media temperaturilor maxime va crește de la 6 la 14 grade, iar a minimelor de la -2 la 4 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va avea variații mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 9 și 14 grade, iar cele minime între 0 și 2 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 15 martie.

Pe tot parcursul intervalului vor fi perioade cu precipitații, iar izolat, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor putea fi însemnate.

MARAMUREȘ 

Până în jurul datei de 10 martie, vremea se va încălzi și va deveni caldă pentru această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 6 la 12 grade, iar a celor minime de la -1 la 5 grade. Până la finalul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului va avea oscilații mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 9 și 14 grade, iar cele minime între 0 și 3 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 15 martie.

Pe tot parcursul intervalului, vor fi perioade cu precipitații, iar pe alocuri, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor putea fi însemnate.

MOLDOVA

Temperatura aerului va avea variații pe tot parcursul intervalului, dar mediile, în special ale valorilor diurne, se vor menține peste cele normale pentru această perioadă. În prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ și va deveni deosebit de caldă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 8 la 15 grade, iar a celor minime de la -2 la 4 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, maximele vor varia între 9 și 14 grade, iar minimele între 0 și 3 grade, cu cele mai ridicate valori spre mijlocul celei de-a doua săptămâni.

Vor fi perioade cu precipitații slabe pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales între 10 și 14 martie și după data de 17 martie.

DOBROGEA

Vor fi variații termice pe tot parcursul intervalului, dar mediile, în special ale valorilor diurne, se vor menține peste normele perioadei. În prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ și va deveni deosebit de caldă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 9 la 16 grade, iar a celor minime de la 2 la 7 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, temperatura aerului va avea oscilații. În medie, maximele vor varia între 11 și 15 grade, iar minimele între 3 și 6 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie.

Probabilitatea pentru precipitații în general slabe cantitativ va fi ridicată în intervalul 10-14 martie și după data de 17 martie.

MUNTENIA 

În prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ și va deveni deosebit de caldă. Media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 10 la 18 grade, iar a celor minime de la -1 la 6 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, temperatura aerului va avea oscilații, dar valorile se vor menține peste normele perioadei. În medie, maximele vor varia între 12 și 17 grade, iar minimele între 2 și 4 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie.

Probabilitatea pentru precipitații în general slabe cantitativ va fi ridicată în intervalul 10-14 martie și după data de 17 martie.

OLTENIA 

Temperatura aerului va avea variații pe tot parcursul intervalului, dar mediile, în special ale valorilor diurne, se vor menține peste cele normale pentru această perioadă. În prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ și va deveni deosebit de caldă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 11 la 17 grade, iar a celor minime de la 0 la 5 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, maximele vor varia între 12 și 16 grade, iar minimele între 1 și 4 grade, cu cele mai ridicate valori spre mijlocul celei de-a doua săptămâni.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 10-13 martie și după data de 16 martie, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

LA MUNTE

Până spre sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi și va deveni mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 0 la 5 grade, iar a celor minime de la -7 la 0 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 2 și 6 grade, iar cele minime între -4 și 0 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie.

Pe tot parcursul intervalului vor fi perioade cu precipitații, iar izolat, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor putea fi însemnate.

Articolul precedentNou proiect de lege în Senatul SUA: TikTok, o posibilă ţintă de interdicţie
Articolul următorUn taximetrist s-a ales cu amendă după ce a fost prins că vindea substanțe interzise

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.