AEP vrea limitarea cheltuielilor partidelor politice cu propaganda

Autoritatea Electorală Permanentă propune modificarea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, astfel încât acestea să nu poată cheltui mai mult de 30% din valoarea totală a sumelor primite de la bugetul de stat cu propaganda.

„Elaborarea acestui proiect de act normativ vine în sprijinul realizării obiectivelor asumate de către AEP din anul 2019 încoace în ceea ce privește promovarea măsurilor de integritate, transparență și anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale”, a afirmat președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, potrivit unui comunicat de presă al instituției. 

Prima dezbatere publică pe tema propunerilor de modificare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale se va desfășura în data de 8 noiembrie, la sediul AEP, mai arată sursa citată.

AEP reamintește a implementat, în perioada 2019 – 2020, Proiectul ARGUS – integritate, etică, transparență, anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, în cadrul căruia a fost realizat „Ghidul de bune practici în finanțarea partidelor politice”.În perioada imediat următoare Autoritatea Electorală Permanentă va depune cererea de finanțare pentru proiectul intitulat DIGI-EMB – Digitalizare pentru creșterea nivelului transparenței, eticii și integrității activităților de management electoral și finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Autoritatea mai precizează că, începând cu anul 2019, instituția a efectuat controale cu privire la legalitatea veniturilor și a cheltuielilor la toate formațiunile politice înscrise la Tribunalul Municipiului București și, implicit, la toate partidele politice care beneficiează de finanțare de la bugetul de stat, mai indică sursa citată. Modificările propuse de AEP, prin proiectul de lege: Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 25. – (1) Veniturile care provin din sume de la bugetul de stat pot avea următoarele destinații:

a) cheltuieli necesare funcționării partidelor politice, care includ: cheltuieli cu energia electrică, energia termică, combustibil, apă, salubritate;

asigurări pentru clădiri proprii, în comodat sau închiriate și pentru mijloacele de transport proprii;

chirii pentru sedii;

impozite pe clădiri și mijloace de transport;

lucrări de întreținere și reparații clădiri, mijloace de transport proprii și alte bunuri mobile și imobile;

abonamente pentru publicații;

servicii de poștă, curierat, telecomunicații, internet și IT;

obiecte de inventar, furnituri de birou, materiale consumabile;

piese de schimb, carburanți, lubrifianți, consumabile pentru mijloacele de transport proprii;

comisioane bancare;

servicii cu caracter administrativ gospodăresc; servicii de pază, protecție și prevenirea și stingerea incendiilor; transport, cazare și alte drepturi bănești ocazionate de deplasări în țară și în străinătate ale membrilor;

cotizații/contribuții datorate organizațiilor politice internaționale la care este afiliat partidul politic;

comandarea de sondaje de opinie, studii, cercetări sociologice;

consultanță politică;

consultanță juridică;

onorarii avocați, notari, executori judecătorești și experți;

taxe notariale, taxe de timbru judiciar, taxe mărci înregistrate; servicii specializate cu caracter financiar-contabil;

servicii de audit;

servicii prestate de societăți specializate sau de personal calificat în domeniu pentru punerea în aplicare a legislației în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal;

organizarea de activități cu caracter politic;

cheltuieli cu instruiri electorale ale membrilor efectuate de către organisme certificate; indemnizații ale reprezentanților în organismele electorale;

despăgubiri, amenzi, confiscări, penalități, dobânzi sau majorări de întârziere;

alte cheltuieli necesare desfășurării activității partidelor politice;

b) cheltuieli de personal ale partidelor politice și cheltuielile aferente plății drepturilor de proprietate intelectuală, care includ: salarii și drepturi bănești asimilate acestora, stabilite prin negociere în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv impozitele și contribuțiile aferente drepturilor salariale, reținute la sursă; servicii de medicina muncii și protecția muncii pentru salariați; drepturi de autor și drepturi conexe; înregistrarea, reînnoirea și modificarea mărcilor;

c) cheltuielile partidelor politice pentru publicitate;

d) cheltuielile partidelor politice pentru finanțarea campaniilor electorale și a campaniilor pentru referendum, în condițiile prezentei legi.

(2) Eficiența și oportunitatea cheltuielilor efectuate din sume de la bugetul de stat se stabilesc de organele de conducere ale partidelor politice, potrivit statutului lor și dispozițiilor legale, cu încadrarea în următoarele limite maxime:a) 60% din valoarea totală a sumelor de la bugetul de stat disponibile în anul fiscal respectiv pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. a);

b) 30% din valoarea totală a sumelor de la bugetul de stat disponibile în anul fiscal respectiv pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. b);

c) 30% din valoarea totală a sumelor de la bugetul de stat disponibile în anul fiscal respectiv pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. c);

d) 50% din valoarea totală a sumelor de la bugetul de stat disponibile în anul fiscal respectiv pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. d)”. 

Articolul precedent10 riscuri pentru sănătate pe care toți bărbații ar trebui să le cunoască
Articolul următorMinisterul Finanțelor anunță că au mai conectat 150.000 de case de marcat și pentru asta au încasat 173 de milioane de lei din PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.