Adrian Marinescu: „Rujeola a ţinut mai mult decât sezonul de gripă. Sunt în jur de 60-70 de prezentări zilnice la camera de gardă”

Doctorul Adrian Marinescu, medic primar de boli infecţioase, director medical la Institutul Matei Balş din Capitală, a precizat că, în ultimele 6 luni, în mod constant s-au prezentat pacienţi la camera de gradă cu rujeolă. Sunt aproape 70 de prezentări zilnice cu această boală, majoritatea copii, iar aproximativ jumătate dintre ei sunt cazuri care se internează. Ultimele date ale INSP arată că au fost confirmate peste 8.800 de cazuri în România.

„Rujeola a ţinut mai mult decât sezonul de gripă, mai mult decât cazurile se SARS CoV-2 din ultimul timp. Practic în ultimele 6 luni, aproape în mod constant am avut şi prezentări şi pacienţi în număr mare care s-au internat. E adevărat că nu doar copiii, e adevărat că cel mai frecvent apare la copii. Sunt inclusiv adulţii care nu au trecutprin boală şi nu s-au vaccinat. Din păcate e o problemă reală, în continuare avem zile în care se internează 20 de pacienţi, poate mai mult, cu rujeolă şi chiar cu forme severe, unii dintre ei”, a declarat medicul Adrian Marinescu la Medika TV.

„Din păcate, se poate muri de rujeolă. Boala poate fi prevenită prin vaccinare. Un procent destul de important a celor care vin cu rujeolă au şi complicaţii. Nu neapărat ajung la ATI, dar au complicaţii pulmonare, neurologice şi practic e o situaţie care presupune o internare destul de lungă. Asta înseamnă că va ieşi copilul din activitate pentru o perioadă care poate fi de două săptămâni, o perioadă de convalescenţă. Sigur sunt şi cazurile grave cu insuficienţă respiratorie. Practic zilnic vorbom şi de 2-3 cazuri de  de forme severe care pot să evolueze imprevizibil”, a spus Marinescu.

„Ar trebui să înţelegem că principiul vaccinării ar trebui să funcţioneze şi ar trebui să lăsăm de-o parte tot ce înseamnă surse necredibile, tot ce înseamnă antivaccinismul”, a adăugat Marinescu.

„Sunt în jur de 60-70 de prezentări zilnice la camera de gardă cu rujeolă, copii mai degrabă, dar sunt şi adulţi şi de aici 25-30 ajung să se interneze, dintre care probabil 10 au un risc mare de evoluţie imprevizibilă sau cu forme severe”, a precizat Astian Marinescu.

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentCCR dă undă verde posesorilor de carnet categoria B să conducă scutere. Ce prevede legea
Articolul următorAna Maria Păcuraru dă tonul în politica internă și internațională, din fruntea Departamentului Externe. Emisiunea „Raport de Zi revine”, din 25 martie, la Realitatea PLUS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.