Adrian Marinescu: Primele luni din 2022, complicate, vor fi multe infecții. Virusul nu va dispărea, va trebui să conviețuim cu el

Medicul Adrian Marinescu atrage atenția că primele luni din acest an pot fi foarte grele din cauza valului OMICRON, dar că se poate preveni suprasolicitarea spitalelor prin medicii de familie. Acesta avertizează și că situația din alte țări europene, unde nu mai sunt restricții, nu seamănă deloc cu cea a României, pentru că acolo protecția este asigurată în fața virusului, însă la noi vaccinarea este la cote scăzute.

„Virusul nu va dispărea, va trebui să învățăm să conviețuim cu el. Primele luni ne așteptăm să fie complicate, vor fi multe infecții, chiar dacă poate ușoare”, a declarat Adrian Marinescu, duminică, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, referindu-se la mesajul ministrului Sănătății. Alexandru Rafila a avertizat, în mesajul transmis în prima zi din 2022.

„Primele luni ale noului an se anunță dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăși avem nevoie de solidaritate, responsabilitate și empatie unii față de ceilalți. Lucrez împreună cu colegii mei ca să depășim această perioadă cât mai repede și, ulterior, să trecem la reclădirea sistemului nostru medical. Accesul la servicii medicale de calitate ne va face viața mai bună”, a spus Rafila în mesajul său din 1 ianuarie.

Medicul Adrian Marinescu a explicat că „la primele semne din simptomatologie (de COVID-19 – n.red.) trebuie să luăm legătura cu medicul de familie sau ajungem la spital. Vom putea face față valului dacă se rezolvă în prespital. Ne aduce maminte de cozile de la spitale, UPU… Să ajungă la spital doar cei care au într-adevăr urgențe pentru că sunt vulnerabili sau au complicații”. 

Întrebat despre ridicarea restrictiilor în unele țări europene, ca Marea Britanie, în timp ce Olanda a impus un lockdown dinainte de Crăciun până în 14 ianuarie, medicul Adrian Marinescu spune că situația nu este asemănătoare cu a României. Marea Britanie, prin ministrul Sănătății, a anunțat deja că nu vor mai fi impuse noi restricții, chiar dacă numărul cazurilor este foarte mare, cazurile grave sunt ouține, ca și decesele. În Oanda, duminică. se desfășoară un mare protest anti-restricții la Amsterdam, deși acesta a fost anulat la sfârșitul lunii decembrie de primar care a invocat pericolul public al manifestațiilor în aceste condiții.  

„Nu avem garantia ca ce s-a întâmplat în Africa de Sud se va întâmpla și în Europa. De aceea, măsurile preventive sunt (preferate) față de restricții. Se pleacă de la ideea că e o protecție bună la nivelul populației (prin vaccinare – n.red.) si cel mai probabil cazurile severe, de ATI, vor fi in numar mic (în Olanda, Marea Britanie – n.red.).

Dar la noi, dacă se vor pierde vieți omenești vom avea o mare problemă. Dar oricum trebuie să facem cum putem să avem o viață echilibrată”, a mai declarat Adrian Marinescu, la Realitatea PLUS.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentNicolae Ciucă nemulțumit de campania de vaccinare: ”Comunicarea nu a fost aşa cum ar fi trebuit”
Articolul următorAvertisment tulburător: Copiii devin cea mai vulnerabilă ȚINTĂ a pandemiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.