Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba au participat în data de 5 mai a.c., în municipiul Alba Iulia la deschiderea „Târgului de cArte Alba Transilvana” eveniment care s-a desfășurat în perioada 05.05 – 07.05.2023 de către Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la care reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Alba au fost invitați în baza protocolului de colaborare încheiat cu această instituție.
Ulterior deschiderii evenimentului, pe esplanada Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, respectiv zona turistică a Cetății Alba Iulia au fost desfășurate activități preventive de promovare a atitudinii civice și a integrității, context în care ofițerii au interacționat cu cetățenii prezenți, au oferit materiale promoționale și au prezentat unele aspecte referitoare la competența DGA, atitudinea ce trebuie adoptată în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, modalități de sesizare a faptelor de corupție și consecințele acestui fenomen.
Totodată, a fost promovat sistemul Call-Center al D.G.A. 0800.806.806 la care cetățenii pot sesiza faptele de corupție, precum și adresa sediului Serviciului Județean Anticorupție Alba din mun. Alba Iulia, P-ța I.I.C Brătianu, nr. 4, jud. Alba, tel. 0258-806161 int. 28529.
Sursa: Realitatea de Alba