Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid 19

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 precum și cele informativ – preventive referitoare la restricțiile care au intrat în vigoare la data de 25 octombrie 2021.

Dintre restricțiile care trebuie respectate amintim:

– activitatea restaurantelor, cafenelelor, etc, în interiorul clădirilor și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00; accesul este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, în baza certificatului verde Covid.

  • este interzisă activitatea cluburi și discoteci precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
  • este interzisă participarea spectatorilor la competițiile sportive;
  • accesul la toate activitățile și evenimentele este permisă doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
  • accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
  • este obligatorie purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

– interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00;

– interzicerea, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepții;

În ultimele 24 de ore, în județul Alba, au fost verificate 786 de persoane aflate în carantină, 1.586 aflate în izolare și au fost organizate 9 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 296 de persoane. Alte 53 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 29 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 74 de terase, restaurante, fastfood-uri și 44 de mijloace de transport, din care 22 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 40 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și două care nu au respectat interdicțiile privind circulația.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentBilanț coronavirus 26 octombrie. Explozie de noi infectări: aproape 17.000 de cazuri, peste 500 de decese
Articolul următorVIDEO Comisia Juridică a Senatului a decis: Certificatul verde COVID, obligatoriu la locul de muncă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.