În această perioadă, polițiștii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, desfășoară acțiuni pentru prevenirea furturilor din locuinţe.
Activităţile vizează informarea cetăţenilor cu privire la anumite moduri de operare în cazul infracţiunii de furt din locuinţă şi transmiterea de recomandări legate de protecţia imobilului, atât în perioadele în care proprietarii lipsesc de acasă, cât şi atunci când sunt la domiciliu.
Polițiștii discută și cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi distribuie materiale informativ – preventive cu recomandări menite să sporească siguranţa locuinţelor.
Modalitățile de comitere a faptelor de furt sunt multiple, de la efracție, folosirea de chei potrivite și escaladarea, la metoda împrietenirii. În acest ultim caz, autorii se recomandă ca fiind reprezentanți ai unor societăți care furnizează diverse servicii sau oferă, spre vânzare, bunuri și urmăresc să pătrundă în locuință pentru a observa locul în care potențialele victime își țin banii sau bunurile de valoare.
Se recomandă cetățenilor să fie prudenți, să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă și să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în locuință bunuri de valoare.
De asemenea, recomandăm să își închidă ferestrele şi uşa, chiar dacă lipsesc de acasă pentru scurt timp și să își monteze încuietori de calitate, alarme și sisteme de supraveghere video.
Sursa: Realitatea de Alba