Polițiștii din Sebeş și Abrud au organizat acţiuni pentru creșterea siguranței cetățenilor. Au fost aplicate 66 de amenzi în valoare de 10.845 lei.
La data de 4 septembrie 2019, Poliţia Municipiului Sebeş și Poliția Orașului Abrud au organizat acţiuni, pe raza de competență, care au vizat creșterea siguranței cetățenilor și prevenirea accidentelor de circulație.
La acţiuni au participat poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră și investigaţii criminale, care au fost sprijiniţi de jandarmi, polițiști locali și specialiști RAR.
Au fost controlate 59 de autovehicule și 7 societăți comerciale și au fost legitimate 84 de persoane.
De asemenea, poliţiştii au depistat și condus la sediul poliției, pentru audieri, două persoane, cercetate pentru furturi.
Pentru combaterea faptelor de natură contravenţională, au fost aplicate 66 de sancţiuni, în valoare totală de 10.845 lei, din care 44 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 5 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică, iar restul la alte acte normative.
În urma controalelor efectuate în trafic, poliţiştii au reținut un permis de conducere, au retras 9 certificate de înmatriculare și au depistat 9 autovehicule care prezentau diverse defecțiuni tehnice.
Comments are closed.