ACŢIUNE LA NIVEL NAŢIONAL A POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI

Poliţiştii de la transporturi au aplicat, în cadrul unei acţiune derulate la nivel naţional în perioada 15-16 iulie 2024, 407 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 104.185 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, sau a normelor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

„În cadrul acţiunii, au fost efectuate efectuate verificări în 500 de staţii de cale ferată şi 506 trenuri de călători, fiind legitimate 2.641 de persoane”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis sâmbătă.

Conform sursei citate, acţiunea poliţiştilor de la transporturi a vizat „asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători”.

Printre cazurile înregistrate în cazul acţiunii se numără şi cel al unei minore dată dispărută, identificată în staţia CFR Buzău în 16 iulie, la ora 0,45. Persoana minoră a fost legitimată de poliţişti, iar în urma verificărilor în bazele de date s-a constatat faptul că aceasta figura ca dispărută de la centrul în care era instituţionalizată, din judeţul Constanţa. Minora a fost internată într-un centru de primire în regim de urgenţă şi evaluare, din judeţul Buzău.

AGERPRES 

Articolul precedentROMÂNIA DOMINĂ OLIMPIADA EUROPEANĂ DE FIZICĂ DIN GEORGIA
Articolul următorALERTĂ ÎN ROMÂNIA! A FOST DEPISTAT UN VIRUS CARE UCIDE 70% DIN ANIMALELE INFECTATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.