Acțiune a polițiștilor în talciocul din Alba Iulia

Poliţiştii din Alba Iulia au făcut o acţiune cu efective mărite în talciocul din municipiu, cu scopul de a preveni şi combate infracțiunile şi contravenţiile precum şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind comercializarea bunurilor.

La data de 4 august 2019, între orelor 09.00 – 11.00, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat, în talciocul din Alba Iulia, o acţiune cu efective mărite ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, a comerţului ilicit precum şi creşterea gradului de siguranţă rutieră în zonă.

La acțiune, polițiștii din Alba Iulia au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, de cei ai Serviciului Pentru acțiuni Speciale dar și de jandarmi.

Cu această ocazia au fost legitimate 42 de persoane, controlate 7 societăți comerciale și au fost constatate şi sancţionate 22 de abateri contravenţionale, din care două la Legea 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 5 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și 15 la legea 12/1990 privind comerţul.

Totodată, polițiștii au constatat două infracțiuni și au identificat 5 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 1.268 lei și au indisponibilizat bunuri în valoare de 2.100 de lei, urmare a faptului că au constatat două infracțiuni de nerespectare a prevederilor legale privind mărcile și indicațiile geografice, prevăzute de Legea 84 din 1998.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 3.770 lei.

Articolul precedentAcțiune de amploare pentru depăşirea limitei legale de viteză
Articolul următorUn tânăr din județul Dâmbovița a furat două televizoare dintr-un apartament din Alba Iulia

Comments are closed.