Achiziții în familie. Soția unui șef din DNA, contracte de milioane din pandemie. Curtea de Conturi a intrat pe fir

Este anchetă explozivă în inima Direcției Naționale Anticorupție! Firma la care este angajată soția șefului din IT a încheiat contracte de peste 2 milioane de lei cu Parchetul Anticorupție. Curtea de Conturi a intrat pe fir și anunță că achizițiile sunt nelegale, inutile și au fost făcute netransparent. O investigație jurnalistică arată că afacerile suspecte au început să curgă abia după angajarea soției șefului din cadrul DNA. Este aceeași firmă care a fost cercetată în trecut și în dosarul bombă cu licențele Microsoft. Contactată de presă, aceasta a spus că este „o pură coincidență”. 

Simona Sterea este soția șefului departamentului de IT din cadrul DNA, Corneliu Sterea. Din luna mai 2020, chiar din timpul stării de urgență, Simona Sterea a fost angajată în cadrul companiei Asseco See, firma cu care DNA a încheiat contracte de 2 milioane de lei de atunci.

În august 2020, Corneliu Sterea, în calitate de șef IT la DNA, a fost ales membru în comisia de evaluare, iar o lună mai târziu a fost încheiat și primul contract pe bani grei prin intermediul celor doi soți, arată o investigație jurnalistică RISE Project.

DNA a cheltuit aproape 650.000 de lei în toamna anului 2020 pentru dezvoltarea unei platforme online. Aproape toți banii erau din fonduri norvegiene menite să ajute la combaterea corupției. Asseco See SRL, unde era angajată soția șefului din DNA, este singura firmă care a participat la licitație și a ieșit câștigătoare.

Curtea de Conturi a intrat pe fir și a constatat nereguli clare. Achiziția este nelegală, inutilă și a fost făcută netransparent. În plus, platforma făcută de departamentul IT pentru procurorii DNA nu ar fi folosită de mai mult de jumătate din angajați. Potrivit jurnaliștilor de investigații, au fost încheiate 12 achiziții, patru au fost făcute prin licitație, iar restul prin achiziție directă.

Corneliu Sterea a semnat în repetate rânduri că nu se află în conflict de interese cu firma IT unde apar contactul și datele soției sale pe platforma de achiziții publice. Contactată de presă, Simona Sterea a spus că totul este „o pură coincidență”. Cu toate astea, DNA nu a încheiat niciun contract cu Asseco See înainte ca soția șefului din IT să se angajeze aici.

De mai bine de 3 ani de când lucrează, Simona Sterea, soția șefului cheie din DNA, s-a ales cu 3 măriri salariale, iar acum câștigă între 7.000 și 8.000 de lei pe lună. 

Potrivit unor surse, actuala conducere a DNA a cerut o anchetă pentru achizițiile suspecte între cei doi soți controversați. 

Firma Asseco See a fost cercetată în trecut și în dosarul Microsoft, una dintre cele mai stufoase anchete declanșate de Parchetul Anticorupție. 

Continuarea, AICI

Articolul precedent„Hai, România! – Povestea Generației de Aur” – din martie 2024, în cinematografele din toată țara
Articolul următorRomânii şi-au organizat concediul din timp, în 2023. Rezervările au fost efectuate şi cu patru luni înainte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.