Accident grav, pe DN1, în județul Alba: 3 răniți grav, după un impact frontal violent! FOTO

Trei persoane au fost grav rănite într-un accident produs, miercuri dimineaţa, în urma coliziunii a două autoturisme, pe DN1, în localitatea Sântimbru, două dintre victime fiind încarcerate şi una propulsată în afara maşinii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

„În urma accidentului, o victimă a fost propulsată în afara autoturismului, fiind în stop cardio-respirator, în aceste momente fiindu-i aplicate manevre de resuscitare. Celelalte două victime erau încarcerate, conştiente, cu multiple traumatisme. Una dintre acestea a fost deja descarcerată. Forţele de intervenţie acţionează pentru descarcerarea celei de-a treia victime”, a precizat Radu Botezan, purtător de cuvânt al ISU Alba. Potrivit Poliţiei, traficul se desfăşoară îngreunat pe DN1, în zona în care s-a produs accidentul.

FOTO, AICI

Articolul precedentAvertismentul specialiștilor: Sezonul gripal ar putea fi sever și ar putea avea consecinţe serioase pentru vârstnici
Articolul următorCine decontează spitalizarea bolnavilor de Covid FĂRĂ asigurare medicală. Costurile, URIAȘE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.