Accident extrem de grav în Italia. Un autobuz s-a prăbușit de pe un viaduct. Cel puțin 21 de morți

Cel puţin 21 de oameni au murit şi 18 sunt răniți în urma tragediei rutiere produse marți seară în Italia, după ce un autobuz plin a căzut de pe o pasarelă peste calea ferată, în apropiere de Veneţia. Atenție, urmează infirmații și imagini cu puternic impact emoțional.

Marți seara, 3 octombrie, a avut loc un tragic accident în Mestre, în apropiere de Veneția, când un autobuz a căzut de pe viaductul Vempa, provocând decesul a cel puțin 21 de persoane. Accidentul s-a produs la aproximativ ora 19:40, ora locală. 

Trei ucraineni, un croat, un german şi un francez se numără printre răniţi, scrie France-Presse, citând un purtător de cuvânt al municipalităţii.

În acest moment, bilanţul rămâne de 21 de morţi şi 18 răniţi, în marea lor majoritate cetăţeni străini de diferite naţionalităţi. Patru minori sunt spitalizaţi, doi tineri de 16 ani şi doi copii, potrivit News.ro.

Ministerul român al Afacerilor Externe a comunicat că până la această oră nu există informații despre cetățeni români aflați în vehicul.

”A existat un zvon că autobuzul a luat foc, dar a fost doar un început de incendiu care a fost imediat stins. A fost un autobuz electric care s-a prăbuşit de la 10 metri şi nu cred că a lovit cablurile de înaltă tensiune, ci s-a prăbuşit pe drumul de legătură Carbonifera, care se conectează direct la sistemul de autostrăzi din Veneto”, a fost declarat consilierul pentru drumuri al municipalităţii din Veneţia, Renato Boraso, pentru Sky Tg24.

Autoritățile speră ca în această dimineață, pe lumină, să obțină mai multe informații despre dinamica accidentului. În linii mari, vehiculul a ieşit de pe carosabil pe pasajul suprateran Vempa, a rupt parapetul de protecţie şi a plonajt în gol în apropierea căii ferate, după un zbor de aproximativ treizeci de metri.

Temerea salvatorilor este că în autobuz se aflau mai mulţi pasageri decât cei declaraţi şi nu este exclus nici ca, atunci când vehiculul a distrus bariera de protecţie, să fi trecut peste cineva. Prin urmare, numai după ce vehiculul va fi îndepărtat, se va putea exclude prezenţa altor victime sau răniţi, potrivit Sky Tg24. 

Potrivit Corriere del Veneto, autobuzul, care funcţiona cu metan, era încărcat cu turişti, iar la bord se afla un grup de ucraineni.

Imagine

 

 

Imagine

Imagine

Primarul Veneției: „Scene apocaliptice”

„O tragedie uriașă a lovit comunitatea noastră în această seară. Am dat imediat ordin orașului să intre în doliu, în memoria numeroaselor victime care se aflau în autobuzul căzut. O scenă apocaliptică, nu există cuvinte.” A scris pe Facebook primarul Veneției, Luigi Brugnaro.

Imagine

Premierul Italiei: „Profunde condoleanțe”

Premierul italian Giorgia Meloni şi-a exprimat imediat „profundele condoleanţe. „Sunt în contact cu primarul Luigi Brugnaro şi cu ministrul (transporturilor) Matteo Salvini pentru a urmări ştirile despre această tragedie”, a declarat ea într-un comunicat.

Ediţia online a publicaţiei ilgazzettino.it scrie că autobuzul aparţinea companiei La Linea care efectuează curse în localităţile Veneţia şi Chioggia, precum şi interurbane în provincia Veneţia. 

 

 
 

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorModificare majoră la Codul rutier. Ce se întâmplă cu cei care merg pe bicicletă, mopede sau trotinete electrice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.