Un bărbat din din Târgu Mureș a provocat un accident rutier și a părăsit locul producerii acestuia fără să anunțe poliția.
Luni, 8 iulie, în jurul orei 15,47, polițiștii din Aiud au fost sesizați cu privire faptul că, pe strada Moților din Aiud ar fi avut loc un accident rutier, în urma căruia ar fi rezultat rănirea unui biciclist, iar conducătorul care a provocat accidentul și-ar fi continuat drumul.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 49 de ani, din Târgu Mureș, care în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Aiud – Buru nu a păstrat o distanță laterală suficientă în momentul efectuării manevrei de depășire a unui tânăr de 18 ani, din Aiud, care se deplasa pe o bicicletă în aceeași direcție de mers și îl acroșează, după care părăsește locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a biciclistului, acesta fiind transportat la spital, fără a rămâne sub supraveghere medicală.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că, conducătorul autoutilitarei are dreptul de a conduce suspendat.
Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Față de șofer, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul având dreptul dreptul de a conduce suspendat.