A încercat să vândă un dispozitiv de ochire pentru armele de vânătoare și s-a trezit cu poliția ! Acum are dosar penal

Polițiștii din Alba l-au prins, în flagrant, pe un bărbat care încerca să vândă în dispozitiv de ochire cu laser, pentru armele de vânătoare, interzis la deținere. A fost întocmit dosar penal.

La data de 8 ianuarie 2021 polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba l-au prins, în flagrant delict, pe un bărbat de 44 de ani, din comuna Ciugud, județul Alba, în timp ce încerca să comercializeze un dispozitiv cu emisie laser, destinat armelor de vânătoare care permite iluminarea și fixarea vânatului la o distanță de 200 de metri, care este interzis la deținere sau comercializare, potrivit legislației în vigoare.

Dispozitivul a fost indisponibilizat, iar față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținere, port, confecționare precum și orice altă operațiune privind circulația armelor letale a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora…. fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342, alin. 1 din Codul Penal.  

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentȘi-a agresat și amenințat soacra
Articolul următorHaine contrafăcute, confiscate la Alba Iulia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.