A fost publicat proiectul Bugetului pe 2023: Deficit de 4,4% din PIB, Educația, cel mai mic buget

Guvernul a finalizat proiectul de buget pentru anul viitor și l-a lansat în dezbatere publică. Chiar dacă suntem loviți crunt de criză, autoritățile estimează că PIB-ul va crește cu aproape 3 la sută, la peste 1.500 de miliarde de lei. Crește și salariul mediu net, de la 3 mii 800 de lei la peste 4 mii 200 de lei. 

Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 275.690,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 596.377,7 milioane lei credite de angajament și în sumă de 353.640,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 77.949,9 milioane lei.

Printre ministerele care vor primi mai multi bani se numara Apararea, care va beneficia de 2,5% din PIB. Asta inseamna aproape 13 miliarde in plus fata de acest an, un buget record, cel mai mare din istoria post decembrista. Si chiar daca sumele sunt mai mari pentru anumite mistere, trebuie luata in calcul si inflatia, care potrivit Bancii Nationale, va fi in jurul a 16 procente, la inceputul anului viitor. 

În schimb, bugetul Ministerului Educației pentru anul 2023 va fi de 32,5 miliarde de le. Astfel, raportat la Produsul Intern Brut, procentul care revine Ministerului Educației este de 2,1%, fiind cea mai mică alocare raportată la PIB din istoria recentă, scrie EduPedu.ro.

Bugetul pe anul 2023 este construit pe un produs intern brut de 1.552,1 miliarde lei, luând în calcul o creștere economică de 2,8%.

PROIECTUL DE BUGET AICI.

ANEXE BUGET AICI.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCel mai mare defect pe care-l ai și nu știi cum să scapi de el – Zodiile care nu au nicio ieșire
Articolul următorBode, mesaj înainte de Consiliul JAI: România va solicita un singur lucru, respect! Voi solicita dezbatere și vot pentru aderarea României la Schengen

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.