A fost publicat GHIDUL privind listarea la bursă a întreprinderilor

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator de reforme și investiții a publicat miercuri, 22 februarie 2023, Ghidului specific – condiții de accesare a fondurilor europene aferente planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte „Listarea la bursă a întreprinderilor” din cadrul Pilonului III,  Componenta C9 (Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare), Investiția I3 (Scheme de ajutor pentru sectorul privat), Măsura 2 (Schemă de minimis pentru ajutarea firmelor din România în procesul de listare la bursă).

Obiectivul acestui apel de proiecte este de a sprijini accesul pe piața de capital, prin acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru întreprinderile cu sediul social în România care doresc să emită acțiuni, precalificate pentru admiterea la tranzacționare, în conformitate cu condițiile Bursei de Valori București.

Solicitanți eligibili sunt întreprinderile și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au sediul social în România și care îndeplinesc cumulativ, la momentul depunerii cererii de finanțare, condițiile specificate în ghid.

Valoarea totală alocată prezentului apel este de 35 milioane euro (fără TVA).

Valoarea maximă eligibilă a asistenței financiare nerambursabile:

  • 25.000 euro (fără TVA) pentru proiectele care vizează listarea unei oferte publice inițiale primare prin Sistemul Multilateral de Tranzacționare administrat de Bursa de Valori București,
  • 200.000 euro (fără TVA) pentru proiectele care vizează listarea unei oferte publice inițiale primare pe Piața Reglementată administrată de Bursei de Valori București.

Calendar depunere:

  • Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 06. 03.2023, ora 10:00;
  • Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 06.04.2023, ora 23:59, cu posibilitate de prelungire;
  • Perioadă evaluare proiecte: continuă, pe măsura depunerii proiectelor, până la data de 30.05.2023, în limita bugetului alocat apelului de proiecte.

Solicitările de finanțare vor fi transmise online prin utilizarea platformei pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilență.

Articolul precedentMinisterul Turismului va finanţa proiectele de investiţii private pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare şi balneoclimatice. Ce activităţi pot fi finanţate
Articolul următorVești importante pentru români. Toate facturile la energie și gaze naturale se schimbă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.