A ”evadat” de la domiciliu unde era în arest

Un bărbat din Bucerdea Grânoasă este cercetat pentru evadare. Ar fi părăsit locația unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu.

 

Ieri, 28 iunie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au verificat, în localitatea Bucerdea Grânoasă, o persoană față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

 

Cu această ocazie, s-a constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a părăsit imobilul la care s-a stabilit executarea măsurii preventive, deși, anterior, i-au fost aduse la cunoștință modificările legislative prin intrarea în vigoare a Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.

 

Față de acesta, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare și au sesizat instanța de judecată, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 iunie: 73 de cazuri noi și 6 decese, în ultimele 24 de ore
Articolul următorSe modernizează sistemul informatic al cazierului judiciar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.