A delapidat bani din fondurile destinate persoanelor asistate social! Cine a acoperit fapta

La data de 14 septembrie 2022, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, efectuează două percheziţii, una în municipiul Sebeș și una în municipiul Alba Iulia, la persoane bănuite de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual.

Perchezițiile sunt efectuate la o persoană bănuită că ar fi delapidat peste 100.000 de lei din fonduri destinate persoanelor asistate social și la o alta, care ar fi încercat să acopere fapta acesteia, atestând, în fals, faptul că sumele au fost predate beneficiarilor de drept. 

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2022, o femeie, din Sebeș, în calitate de funcționar în cadrul unei instituții publice, din municipiul Sebeș, și-ar fi însușit 13.000 de lei, falsificând, pe statele de plată, semnăturile a 3 persoane beneficiare ale ajutoarelor de urgență și indemnizațiilor de handicap și ar fi folosit, în interes personal, 104.376 de lei, proveniți din casieria instituției, reprezentând același tip de ajutoare sociale.  

Pentru a-i acoperi faptele, o altă funcționară a aceleiași instituții ar fi atestat, în mod nereal, în evidențele instituției, faptul că ajutoarele și indemnizațiile au fost remise beneficiarilor. 

Poliţiştii vor pune în executare două mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentRezerva națională de apă este suficientă, anunță Apele Române
Articolul următorDiscoverEU, cel puțin 35.000 de tineri dornici să descopere Europa pot beneficia de permise de transport feroviar gratuite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.