La data de 6 iulie 2022, în jurul orei 16,00, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către o femeie de 53 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că a fost agresată de fiul său.
Polițiștii s-au deplasat la locuința reclamantei, iar din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, fiul său, în vârstă de 26 de ani, ar fi agresat-o.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de femeie a rezultat că, față de tânăr, se impune emiterea ordinului provizoriu de protecție.
Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Sursa: Realitatea de Alba