Producţia industrială a României a scăzut cu 5,1%, în primele nouă luni

Producţia industrială a României a scăzut, în primele nouă luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.

Potrivit sursei citate, în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, producţia industrială (ca serie brută) s-a diminuat cu 5,1%, faţă de primele nouă luni din 2022, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-10,9%) şi industriei prelucrătoare (-4,6%). Pe de altă parte, industria extractivă a crescut cu 3,7%.

De asemenea, ca serie ajustată, producţia industrială, a fost cu 5% mai mică, din cauza scăderilor consemnate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11%) şi industria prelucrătoare (-4,3%). În schimb, industria extractivă s-a majorat cu 3,8%.

Datele INS relevă, totodată, că, în septembrie anul curent, faţă de luna corespunzătoare din 2022, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 5,1%, pe fondul diminuării activităţilor în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,7%) şi industria prelucrătoare (-4,8%). Industria extractivă a fost singurul sector care a crescut, respectiv cu 5,4%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială s-a redus cu 4,2%, ca efect al scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,2%) şi industriei prelucrătoare (-2,6%). În acelaşi timp, industria extractivă a crescut cu 6%.

Raportat la luna august 2023, în septembrie a anului în curs producţia industrială a crescut, ca serie brută, cu 13,4%, datorită rezultatelor din industria prelucrătoare (+17,3%) şi industria extractivă (+1,2%). La polul opus se află producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu scăderi de 6,5%.

În perioada analizată, producţia industrială, ca serie ajustată, a fost mai mare cu 0,7%, de la lună la lună, marjă în care industria prelucrătoare a crescut cu 2,9%, dar producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 2,6%, respectiv cu 0,4%.

AGERPRES

Articolul precedentMorcovii românești, pe cale de dispariție! Fermierii nu-i mai cultivă, pentru că cei din import sunt mai ieftini
Articolul următorAna Maria Păcuraru: Ionel Arsene, de la „erou” la „nebun”. O transformare de Oscar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.