Probleme la o cursă a companiei Tarom care efectua un zbor pe ruta Otopeni-Budapesta

Probleme la o cursă regulată a companiei Tarom care efectua un zbor pe ruta Otopeni-Budapesta. Din primele informații, aeronava a suferit o avarie a roților în timpul rulajului, după aterizare. Echipajul a reacționat prompt, astfel că nu s-au înregistrat incidente nedorite. 

Probleme la o cursă regulată Otopeni-Budapesta a companiei Tarom. Din primele informații, este vorba despre avionul ATR 72-600 YR-ATL. După aterizare, în timpul rulajului, aeronava a suferit o avarie a roților a jambei principale stanga a trenului de aterizare. Se pare ca ar fi vorba despre o explozie a ambelor roți, relatează surse citate de Realitatea PLUS.

Echipajul a reacționat imediat și a rezolvat situația ce putea degenera. Pasagerii au rămas în aeronavă aproximativ 30 de minute, înainte de a fi debarcați.

Incidentul s-a petrecut duminica seara, la Budapesta. Se pare ca una dintre pistele aeroportului ar fi închisă pentru inspecție, conform procedurii standard în astfel de situații. Mai exact, s-au făcut verificări astfel încât să se asigure că nu au rămas pe pistă bucăți ale aeronavei cu probleme care să afecteze alte avioane.

71 de pasageri și 4 membrii ai echipajului se aflau la bord. În total, vorbim despre 75 de persoane.

O comisie de anchetă va stabili cum s-a produs acest incident, respectiv de ce au explodat anvelopele aeronavei.

 

Imagine

 
 
Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVremea 13 noiembrie – Temperaturile încep să crească ușor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.