Răsturnare de situație în Fâșia Gaza – S-a aflat cine a bombardat de fapt spitalul – A fost publicată dovada

O înregistrare video geolocalizată arată o rachetă plecată din Gaza, la aceeași oră la care s-a produs explozia de la spitalul din Gaza City, în care au murit 500 de oameni.

Israelul susține că racheta a fost lansată de Jihadul Islamic, dar lumea arabă dă vina pe Israel. Întâlnirea liderilor arabi cu Joe Biden a fost anulată.

În textul publicat de Armata Israeliană și care însoțește videoclipul (preluat) se precizează că este vorba de imagini needitate, și că ora exploziei ar fi fost 18.59, aceeași la care s-ar fi produs și cea de la spitalul din Gaza City. Autenticitatea filmării, care a fost publicată mai întâi de Al Jazeera, televiziunea finanțată de guvernul din Qatar (care susține Hamas), este confirmată din surse independente, care au geolocalizat imaginea clădirii care arde după a doua explozie de la sol ca fiind Spitalul Baptist Al-Ahli Arabi din centrul Gaza City.

Ciudățenia incidentului constă în faptul că racheta detonează limitat mai întâi în aer, fie din cauza defecțiunii motorului, fie ca urmare a unei interceptări antiaeriene, iar apoi au loc la sol două explozii, una mai limitată și mai apropiată de locul lansării, iar a doua, mai puternică, la spital, probabil la impactul focosului.

O altă filmare, ce pare făcută de pe o cameră de supraveghere aflată pe teritoriul israelian, chiar la nord de Gaza, și care a fost publicată de presa israeliană, arată că un întreg baraj de rachete este lansat din Gaza, cu câteva secunde înainte de puternica explozie de la spital.

Forțele de Apărare Israeliene au dat publicității o înregistrare despre care spun că este interceptarea unui apel telefonic dintre doi agenți din Hamas. Cei doi discută despre lansarea eșuată a rachetei care a căzut în parcarea spitalului din Gaza City. Unul dintre ei recunoaște că “pare că este muniția noastră, nu a israelienilor” și că a fost vorba despre o rachetă lansată dintr-un cimitir aflat în spatele spitalului.

VIDEO, AICI

Articolul precedentStare de alertă teroristă în Berlin. O sinagogă a fost atacată cu cocktail-uri Molotov
Articolul următorTesla recheamă în service aproape 55.000 de mașini din cauza unei defecțiuni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.