Adolescent de 16 ani, judecat pentru că a furat covrigi și ciocolată. Cum a acționat

Un minor din Ocna Mureș va fi judecat pentru furt calificat, după ce a intrat într-o casă din oraș și a furat covrigi și ciocolată și suma de 100 de lei. 

Recent, magistrații Judecătoriei Aiud au admis rechizitoriul procurorilor și au dispus trimiterea în judecată a minorului.

Tânărul este la acest moment închis într-un centru educativ. 

În data de 9 octombrie 2023, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară.

Potrivit motivării instanței, ”pe 17.01.2023, în intervalul orar 18:00 – 19:00, pe timp de noapte, inculpatul minor, în vârstă de 16 ani la acea dată, a pătruns fără drept în imobilul persoanei vătămate din oraşul Ocna Mureş, pe uşa lăsată neasigurată, de unde a sustras suma de 100 lei, o cutie cu covrigi şi 3 cutii cu ciocolată, cauzând un prejudiciu total de 180 lei”.

Minorul va fi judecat pentru furt calificat. Momentan, nu a fost fixat un prim termen de judecată.

Articolul precedentMomente tensionate la granița cu Egiptul. Se așteaptă deschiderea unui punct de frontieră
Articolul următorAXA RĂULUI vrea să răstoarne ordinea mondială. Cum reacționăm? Alexandra Păcuraru revine la Realitatea PLUS: România Suverană, din 16 octombrie, ora 20:50

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.