Percheziții în mai multe județe, într-un dosar penal de trafic de droguri de mare risc

Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Cluj, într-un dosar de trafic de droguri. Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce transporta cocaină, iar la percheziţii s-au găsit cocaină, cristal, dar şi alte droguri. 

”La data de 11 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, au efectuat 9 percheziţii (5 în judeţul Timiş, 3 în judeţul Cluj şi 1 în Mehedinţi) pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializate în trafic de droguri de risc şi mare risc”, anunţă, joi, IGPR.

Sursa citată a precizat că, înainte de a descinde la locaţiile percheziţionate, a fost realizată o prindere în flagrant delict.

”Astfel, cu sprijinul poliţiştilor rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Timişoara, un bărbat a fost depistat la volanul unui autoturism, în Timişoara, asupra acestuia fiind găsite diverse cantităţi de droguri, respectiv cocaină, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice”, a mai transmis sursa citată.

Anchetatorii menţionează că membrii grupării ar fi distribuit la nivel stradal (în special în zonele frecventate de tineri) cocaină, 3CMC, comprimate de ecstasy, metamfetamină şi canabis.

”În urma descinderilor, efectuate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, la mai multe locaţii au fost identificate cantităţi importante de droguri, fiind ridicate 1,05 kg de cocaină, 1,1 kg de 3CMC, 600 de grame de canabis, 9 comprimate de ecstasy, 2 timbre LSD, 3 farfurii cu urme de substanţe pulverulente, 3 carduri şi 2 paie cu urme de substanţă pulverulentă, 1.275 de euro, 601 $, 9.600 de lei şi 10 telefoane mobile”, a mai transmis sursa citată.

Şapte persoane au fost duse la audieri, şase fiind reţinute pentru 24 de ore.

Articolul precedentVremea se schimbă radical în România
Articolul următorNaţionala a făcut antrenamentul oficial pentru meciul cu Belarus. FRF: Gazonul se prezintă în condiţii proaste

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.