Fotbal: Arabia Saudită şi-a depus oficial candidatura pentru Cupa Mondială din 2034

Federaţia saudită de fotbal (SAFF) a transmis, luni, către FIFA, scrisoarea de intenţie şi a semnat o declaraţie de depunere a candidaturii pentru organizarea Cupei Mondiale din 2034, transmite Xinhua.

Arabia Saudită şi-a anunţat prima oară intenţia de a candida pentru ediţia din 2034 a turneului miercurea trecută, iar scrisoarea de intenţie, semnată de preşedintele SAFF, Yasser Al Misehal, angajează regatul în procesul de candidatură, relatează agenţia saudită de presă.

SAFF afirmă că intenţia de candidatură a Arabiei Saudite este un pas istoric şi reflectă dorinţa ţării de a deschide noi oportunităţi în fotbal, la toate nivelurile, precum şi angajamentul de a susţine dezvoltarea acestui joc în toate colţurile globului.

Al Misehal a precizat că depunerea candidaturii este un al doilea pas dintr-o călătorie foarte interesantă pe care o începe naţiunea saudită.

Arabia Saudită a găzduit peste 50 de evenimente sportive internaţionale începând din 2018, inclusiv în fotbal, motorsport, tenis, hipism, esports şi golf.

AGERPRES

Articolul precedentNumărul cererilor de azil în Europa, în creştere în primele nouă luni ale acestui an
Articolul următorOmenirea ar putea rămâne în viitor fără ”jumătate dintre medicamente” din cauza extincţiei plantelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.