Au intrat banii! România a primit 2,7 miliarde de euro din PNRR. Pe ce se vor cheltui sumele

Comisia Europeană a virat României banii aferenți cererii de plată II din PNRR. Este vorba de 2,7 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. 

„Spuneam la 1 septembrie că până la sfârşitul acestei luni ar trebui să ajungă în ţară banii aferenţi cererii de plată II din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ei bine, astăzi au intrat în conturile României peste 2,7 miliarde euro. Alături de prefinanţare şi prima tranşă din PNRR, ţara noastră a beneficiat până la această oră cumulat de plăţi de aproape zece miliarde de euro, din cadrul acestui instrument. Este o reuşită importantă. Depunerea acestei cereri a fost rezultatul unui efort consolidat al tuturor ministerelor implicate şi a prim-ministrului de la acel moment, domnul Nicolae Ionel Ciucă”, a scris, pe Facebook, Marcel Boloş.

Potrivit ministrului de Finanţe, deşi a trebuit să trimită peste 3.000 de documente numai pentru această cerere, România a fost printre primele ţări din UE care a reuşit să facă diligenţele pentru a doua tranşă de bani.

Chiar dacă avem un PNRR complex şi numai pentru această cerere a trebuit să trimitem peste 3.000 de documente, România a fost printre primele ţări din UE care a reuşit să facă diligenţele pentru a doua tranşă de bani. Mă tot auziţi că subliniez: trebuie să ducem la bun sfârşit reformele asumate şi să nu pierdem niciun cent care ni se cuvine. Să nu uităm nicio zi că PNRR este un proiect vast cu implicaţii directe şi indirecte în aproape toate domeniile, de succesul căruia depind redresarea şi dezvoltarea economiei, stabilitatea şi sustenabilitatea bugetului, cât şi performanţele procesului administrativ. Dacă vom duce la bun sfârşit aspectele cheie pe care ni le-am asumat, va însemna impulsionarea economiei şi generarea unui efect multiplicator solid pentru investiţiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, şcoli, infrastructura spitalicească şi tot ceea ce înseamnă îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru români„, a mai scris Marcel Boloş, pe pagina de socializare. 

Articolul precedentÎncepe vaccinarea împotriva gripei. Este obligatorie sau nu?
Articolul următorIRCC a crescut. Ce se întâmplă cu ratele la creditele pentru casă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.