„Ajutorul oferit Ucrainei depăşeşte 3,5% din deficitul bugetar al României” – Anunțul europarlamentarului Corina Crețu

Ajutorul oferit Ucrainei depăşeşte 3,5% din deficitul bugetar al României, potrivit europarlamentarului Corina Crețu.

„România a arătat solidaritate faţă de Ucraina, de la declanşarea războiului, iar după estimările făcute, ajutorul oferit Ucrainei depăşeşte 3,5% din deficitul bugetar. De asemenea, exportul de grâne din Ucraina prin intermediul culoarelor de solidaritate care dă acces produselor ucrainene la piaţa internă fără respectarea standardelor europene au grevat fermierii români şi a adus prejudicii sectorului agricol român. Comisia Europeană a arătat flexibilitate pentru alegerea măsurilor de atingere a obiectivelor fiscale de către România, îngrijorarea CE fiind determinată de gradul excesiv de îndatorare care a depăşit 50% din PIB”, a susţinut Creţu, informează Agerpres.

Parlamentarul european a subliniat că România trebuie să ia măsuri pentru îmbunătăţirea modului de colectare a taxelor având în vedere că statul colectează la bugetul de stat venituri în valoare de 26% din PIB, faţă de o medie europeană de peste 40% din PIB, potrivit Eurostat.

„Privitor la asumarea răspunderii, aceasta se datorează faptului că suntem într-adevăr într-o situaţie de urgenţă privitor la aplicarea măsurilor, pentru ca acestea să aibă efectul scontat, în lunile care au mai rămas din an”, consideră Corina Creţu.

Deputatul european crede că în lipsa asumării răspunderii Guvernului procedura parlamentară ar fi mai laborioasă şi mai lungă, în contextul în care este nevoie de celeritate pentru ca aplicarea măsurilor să producă efecte.

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentCel mai mare operator aerian low cost din Europa a anunţat că va reduce programul zborurilor de iarnă
Articolul următorProblemene din SUA ar putea afecta soarta Ucrainei în războiul cu Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.