Blocarea participării Austriei la reuniunile NATO „este singura soluție în acest moment”, susține prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan. Liberalul a declarat că, după nouă luni în care țara noastră a încercat toate formulele diplomatice pentru a convinge guvernul de la Viena să nu se mai opună aderării României la Schengen, a venit vremea „să se tragă un semnal” și să se treacă la metode mai puțin diplomatice.
„Este singura soluție în acest moment. România a încercat timp de 9 luni, după momentul 8 decembrie, să caute toate formulele diplomatice și va continua să facă asta, dar trebuie să se tragă și un semnal. Atât timp cât președinta Comisiei Europene, președintele Consiliului European, președintele Parlamentului European, șase rezoluții, dintre care ultima votată cum rar se vede o rezoluție în Parlamentul European cu privire la intrarea României în Schengen … Sunt semnale clare.
Dacă semnalele trimise de toate cancelariile europene și nu numai către cancelarul Nehammer și guvernul de la Viena nu au avut efect, România trebuie să caute toate formulele pentru a-și atinge obiectivul”, a declarat europarlamentarul, la un post TV.
Prim-vicepreședintele PNL a mai a mai spus că, „în momentul ăsta, România trebuie să își diversifice modalitățile de joc extern”.
„Ceea ce face delegația noastră la NATO este foarte bine, pentru că este un semnal tras. Asta înseamnă că vor urma presiuni ale oficialilor NATO, ale oficialilor americani, britanici și europeni pe cancelaria de la Viena. În afara de asta, trebuie uzat de diplomația economică. Când ai o țară care are nu mai puțin de 7% din PIB provenit din afaceri prezente în România, ele nu trebuie blocate, trebuie făcut parteneriat”, a mai spus Rareș Bogdan.