Medicii stomatologi fac apel la autorități să finanțeze mai mult medicina dentară, ale cărei servicii românii le plătesc cu greu. În timp ce în România acordă un buget mic unui medic pentru toți pacienții săi, în UE bugetul este strict direcţionat per pacient, anunță Monitorul de Cluj.
Mai multe asociaţii profesionale ale medicilor stomatologi atrag atenţia asupra situaţiei sănătăţii orale, arătând că, potrivit statisticilor, în ultimul an unul din cinci români nu a fost la dentist.
„Potrivit INSP, în ultimul an unul din cinci români nu a fost la stomatolog şi, din aceia care au fost, doar 4% au venit pentru tratamente profilactice sau control periodic, restul fiind mânaţi de urgenţe dentare. Suntem pe penultimul loc la nivelul UE la numărul de vizite la stomatolog. Avem o medie de 0,3 per capita faţă de 0,9 media UE”, a arătat, într-o conferinţă de presă, secretarul general al Societăţii de Stomatologie Estetică din România (SSER), dr Florin Lăzărescu.
El a mai precizat că peste 90% dintre medicii stomatologi îşi desfăşoară activitatea în mediul privat.
Sursa: g4media.ro