Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru românii care merg în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis marți o atenționare de călătorie pentru Italia, unde în data de 8 septembrie este planificată o grevă în sectorul aeroportuar și aviatic, care va duce la perturbarea zborurilor.

MAE informează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia că, în data de 8 septembrie 2023, este planificată, pentru 24 de ore, grevă națională în sectorul aeroportuar și aviatic.

Ministerul recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei și să contacteze compania aeriană pentru a primi actualizări în timp util, existând riscul de întârzieri serioase sau anulări ale zborurilor rezervate/programate.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune: Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299, Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171, Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444, Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935, Consulatul General al României la Torino: +39 338.756 .8134, Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688, Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentKlaus Iohannis, la baza militară de la Cincu: „Vom întări structurile NATO de pe teritoriul României”
Articolul următorFăina de insecte, interzisă în produsele tradiționale românești. Legea a fost votată de Senat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.