Klaus Iohannis, prima apariție publică după valul de tragedii din România – Zi importantă, marți, la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte, marţi, la Palatul Cotroceni, pe şefii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi pe directorii Institutelor culturale româneşti, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, anunță Administrația Prezidențială. Evenimentul va fi marcat și de un discurs al șefului statului.

Pe agenda preşedintelui Klaus Iohannis se află, marţi, începând cu ora 1.00, la Palatul Cotroceni, primirea şefilor de misiuni diplomatice, a şefilor oficiilor consulare şi a directorilor Institutelor culturale româneşti cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. 

În cadrul evenimentului, şeful statului va susţine un discurs. 

Este prima apariţie publică a şefului statului de la tragediile recente care au avut loc, moartea gravidei de la Maternitatea din Botoşaniaccidentul de la 2 Mai, în urma căruia un tânăr drogat a ucis cu maşina doi tineri studenţi şi incendiul de sâmbătă noaptea, de la staţia GPL din Crevedia, care s-a soldat cu doi morţi şi peste 30 de răniţi, majoritatea dintre ei pompieri.

Ultima apariţie publică a preşedintelui Klaus Iohannis a avut loc pe 15 august, când a participat la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, la Constanţa.

Președintele Klaus Iohannis cere o anchetă urgență, care să lămurească rapid cauzele exploziei de la Crevedia. Cel puțin o persoană a murit și alte câteva zeci au fost rănite, după ce rezervorul unei stații GPL și mai multe autocisterne au explodat. La nivelul Ministerului de Interne a fost mobilizată o celulă de urgență.

„O nouă tragedie a zguduit în această seară România și sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate și le urez însănătoșire grabnică celor răniți. În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar și să le facilităm accesul la tratament în regim de urgență. De îndată ce situația din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea și regulile au fost încălcate. Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a transmis Iohannis, intr-un mesaj pe Facebook.

Reamintim că o explozie puternică s-a produs, în această seară, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. 

O persoană a murit și zeci de oameni sunt răniți, inclusiv pompieri. În jurul orei 23:15, un bilanț provizoriu anunța deja 46 de răniți.

Focul se intensifică la stația GPL, iar pompierii se retrag din zonă, existând riscul unei alte explozii. 

Articolul precedentAudieri pe bandă rulantă după catastrofa de la Crevedia. Trei anchete deschise după exploziile devastatoare de la stația GPL
Articolul următorContinuă protestele angajaților de la Finanțe și Fisc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.