Ministrul Mediului, Mircea Fechet: ”Lansăm, în premieră, Programul microbuze electrice pentru elevi”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a lansat, joi, Programul „Microbuze electrice pentru elevi”, care are un buget de 300 de milioane de lei, alocat prin Administrația Fondului pentru Mediu.

„Lansăm, în premieră, Programul microbuze electrice pentru elevi. Aceasta face parte din acțiunile, proiectele prin care MMAP luptă împotriva efectelor schimbărilor climatice prin contribuția pe care acestea le au la îmbunătățirea calității aerului, decarbonizare, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin programele finanțate de AFM, ne propunem alinierea cu tendințele europene și mondiale privind mobilitatea durabilă. Alături de Rabla Clasic, Rabla Plus și Rabla local, acest program vine în sprijinul autorităților locale pentru a facilita transportul elevilor către școală și spre locuințele lor și contribuie la obiectivul nostru de a dezvolta orașe, localități verzi”, spune Mircea Fechet, conform mediafax.

Bugetul programului este de 300 de milioane de lei, alocat prin Administrația Fondului pentru Mediu.

„Nu finanțăm doar achiziția de astfel de microbuze mai prietenoase cu mediul, ci și achiziția stațiilor de reîncărcare a microbuzelor, așadar finanțăm și logistica necesară, pentru că nu este suficient să avem microbuze verzi, este necesar să avem și unde le încărca, astfel încât să avem eficiență deplină în implementarea acestui program. Achiziționarea stațiilor de reîncărcare este permisă în limita unei stații de reîncărcare/microbuz achiziționat”, adaugă ministrul Mediului.

Mircea Fechet precizează că este eligibil proiectul care cuprinde autovehicule mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și a celor alimentate cu gaz natural comprimat.Microbuzele electrice trebuie să aibă o autonomie de minim 200 km, iar microbuzele hibrid plug-in de minim 50 km exclusiv pe putere electrică. De asemenea, ele trebuie să întrunească cerinţele legate de accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSebastian Burduja: Ne apropiem de 85% grad de umplere al depozitelor de gaz pentru sezonul rece
Articolul următorAplicația mobilă a Alianței pentru Unirea Românilor a fost suspendată. Autoritățile au început o anchetă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.