AUR riscă o amendă de 20 de milioane de euro – Partidul lui Simion a făcut o gafă care ar putea să-l coste extrem de scump

Este alertă de securitate în interiorul partidului AUR și a simpatizanților săi. După 48 de ore de haos, noua aplicație a lui George Simion a dezvăluit datele personale a peste 20 de mii de persoane care o aveau instalată pe telefon. Scurgerea de informații a scos la iveală chiar și datele lui Simion și ale parlamentarilor săi. Breșa a fost soluționată și nu există informații ca datele să fi fost copiate de vreo entitate. AUR riscă acum o amendă de 20 de milioane de euro că a expus datele românilor. 

Aplicația recent dezvoltată de partidul AUR, prin care susținătorii se puteau înscrie în schimbul unor sume de bani, a avut parte de o breșă de securitate. O scurgere de informații la nivel național a scos la iveală datele personale ale tuturor abonaților aplicației AUR. 

Contul de utilizator, parola, adresa, numărul de telefon, inclusiv CNP-ul, au fost pentru câteva zeci de ore vizibile în spațiul online și accesibil pentru vânătorii digitali de date. Programatorii spun că datele aplicației nici măcar nu ar fi fost criptate. Specialiștii în IT avertizează că astfel de date pot fi vândute pe piața neagră. Simion a reacționat destul de târziu pentru că era în vacanță.

Autoritatea de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal s-a autosesizat și anunță că AUR riscă acum o amendă de până la 20 de milioane de dolari.

Breșa a fost soluționată în cele din urmă, iar aplicația a fost suspendată pentru 24 de ore. Nu există, până acum, informații despre copierea bazei de date din aplicația AUR, însă informațiile rămân în continuare vulnerabile până când nu vor fi criptate.

Aplicația AUR a fost lansată în iunie, iar în câteva săptămâni, partidul lui Simion a reușit să strângă peste 1 milion de lei de la români. Simpatizanții pot opta între trei abonamente: Standard, Argint și Aur, de la 100, până la 5.000 de lei.

Articolul precedentCât cheltuiește un român pe alimente? Cine sunt săracii Europei
Articolul următor6 din 10 români sunt îngrijorați de măsurile fiscale propuse de Guvern. Plata CASS la TICHETE de masă este prima pe listă – SONDAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.