Lista servicilor stomatologice decontate pentru români a fost suplimentată – tratamentele decontate de CNAS

Detartrajul cu ultrasunete, periajul profesional și tomografiile dentare vor fi decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. De asemenea, copiii cu vârste de până în 18 ani beneficiază de decontarea integrală a sumelor necesare pentru tratamentele stomatologice, conform măsurilor intrate în vigoare pe 1 iulie 2023. 

Mai multe tratamente stomatologice vor fi decontate de Casa Națională de Asigurări (CNAS), potrivit măsurilor care au intrat în vigoare de la 1 iulie 2023. Contractul-cadru care a intrat în vigoare la începutul acestei luni prevede o serie de servicii de bază care să fie decontate pentru cetățenii asigurați, precum obturații, anestezii, extracții sau proteze dentare care pot fi puse gratuit o dată la patru ani și reparația și rebazarea acestora (de două ori pe an).

O altă noutate o reprezintă introducerea detartrajului cu ultrasunete, periajului profesional și a tomografiilor dentare printe serviciile care vor putea fi decontate între 60 și 100%. 

Consultațiile medicale pentru persoanele asigurate pot fi efectuate gratuit o singură dată pe an și includ controlul oncologic stomatologic și, eventual, planul de tratament. 

De asemenea, copiii cu vârste de până la 18 ani vor beneficia de decontarea integrală a sumelor necesare tratamentelor dentare și vor avea acces la consultații gratuite bianual. 

Potrivit CNAS, aparatele ortodontice beneficiază de o deducere integrală a costurilor de realizare și reparare pentru copii, dar și pentru tinerii de până în 26 de ani, dacă sunt elevi sau studenți și nu au un salariu. 

Și neasigurații vor beneficia de un pachet minimal de servicii gratuite care includ control oncologic stomatologic (copiii până la 18 ani au dreptul la două pe an, adulții la una singură), tratamente (inclusiv paradontite), redimensionări și reparații proteze (o singură dată pe an). Plafonul pentru decontările cabinetelor stomatologice va ajunge la 6.000 de lei, în mediul urban, respectiv 9.000 de lei, în mediul rural, pentru un program de lucru de 3 ore/zi. 

Românii pot beneficia de gratuitate, doar dacă merg la medicii stomatologi care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 

Articolul precedentCare este cel mai sănătos sport – Poate fi practicat și de vârstnici, nu există riscuri de accidentări și are o mulțime de beneficii
Articolul următorO femeie a născut pe trotuar, la Urziceni, după ce un spital a refuzat-o

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.