Explozie violentă, urmată de incendiu, lângă spitalul Marie Curie din Capitală. 110 copii, evacuați de urgență

Un incendiu violent a izbucnit lângă spitalul Marie Curie din București. Pompierii se află la fața locului și depun toate eforturile de stingere a acestuia, existând riscul ca spitalul să fie afectat.

Autoritățile au emis primul comunicat în care detaliază amploarea intervenției

„Pompierii militari bucureșteni intervin în aceste momente la Spitalul de Recuperare pentru Copii dr. Nicolae Robănescu, loc unde s-a produs o explozie urmată de un incendiu la un post trafo din curtea spitalului, cu propagare la două autoturisme.

Incendiul se manifestă cu flacără violentă și degajări de fum. Pompierii militari efectuează operațiunile de căutare-salvare în vederea evacuării posibilelor persoane surprinse în incendiu. Până la acest moment nu sunt înregistrate victime, misiunea fiind în dinamică.

Aproximativ  110 copii au fost evacuați de personalul centrului și vor fi relocați la Spitalul Marie Curie. 

La acest moment acționează  8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, decarcerarea, detașamentul special de salvatori, CBRN, autospecială cu azot și 2 ambulante SMURD.”

Violența cu care se manifestă incendiul a pus pe jar toate blocurile învecinate, iar primele videoclipuri au fost publicate pe rețelele de socializare

Bulevardul Constantin Brancoveanu este blocat de politie, pompieri și ambulante in dreptul Spitalului Marie Curie, relatează martorii de la fața locului:

Imagine

Raed Arafat a oferit, într-o intervenție la Realitatea Plus, informații suplimentare pe această temă:

„Este vorba de un transformator care a explodat, de la Budimex. Pompierii au asistat la evacuarea a 110 de copii. Au luat foc și două mașini. Nu avem victime, nu avem persoane rănite”, a spus Raed Arafat – șeful DSU, la Realitatea PLUS.

Imagine

Ministerul Sănătății a emis un comunicat cu privire la desfășurarea evenimentelor:

„Toți cei 110 de copii au fost transferați în siguranță la Spitalul Marie Curie, aflat în apropiere. În momentul de față toți copiii sunt repartizați pe secții.  

In această seară a avut loc o pană de curent în zona din jurul Spitalului de recuperare pentru copii Robănescu, motiv pentru care spitalul a fost alimentat de generator mai mult de 1 ora. În momentul revenirii energiei electrice în rețea transformatorul a explodat, provocând incendierea a două mașini din apropiere. 
Personalul a luat imediat măsuri pentru oprirea instalațiilor de gaze din incinta spitalului și a procedat la evacuarea în siguranta copiilor internați, a aparținătorilor acestora.  Operațiunea s-a desfășurat sub coordoarea directorului medical dr. Andrada Mirea, care era de gardă în momentul respectiv. Ministrul Sănătății este in legătură permanenta cu conducerile celor doua spitale pentru asigurarea transferului în siguranță al pacienților la Marie Curie, care a alocat resurse umane suplimentare în zona de primiri urgente pana la rezolvarea situației. ”

Articolul precedentRezultat ȘOC la CM de natație de la Fukuoka! David Popovici a ratat podiumul în finala de la 200 metri liber
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.