Gheorghe Turda face dezvăluiri: cum arată un azil de bătrâni din străinătate în comparație cu unul din România

Solistul de muzică populară Gheorghe Turda a susținut recitaluri în azilele de bătrâni din străinătate și se declară de-a dreptul îngrozit de cum arată cele din România. El spune că atât în SUA, cât și în țări europene, precum Austria și Germania, căminele oferă condiții foarte avantajoase.

„Am cântat foarte des la azilele de bătrâni din țară, și în cel din zona Andronache, acolo e un cămin de bătrâni foarte bine pus la punct de catolici, e îngrijit, au și asistență medicală. Și regretata Cornelia Catanga și soțul ei au mai cântat acolo. Organizatorii nu ne-au dus însă și în azile mai mici, mai sărăcăcioase, probabil ca să nu ne impresioneze”, a declarat solistul, pentru Playtech.

Chiar și așa, cele mai bune azile de bătrâni de la noi din țară nu s-ar ridica la nivelul celor din străinătate.

„Am cântat și în Austria, la Viena, într-un azil de bătrâni. Era atât de curat acolo, farmacie e puțin spus. În străinătate, bătrânii sunt mai afectuoși, beneficiază de o îngrijire exemplară”, a declarat artistul.

Peste Ocean, standardele sunt, de asemenea, mult mai ridicate. Gheorghe Turda spune că acolo se duc și românii noștri să lucreze. În timp ce bătrânii noștri au avut de îndurat umilințe, foamete și au fost lăsați fără medicamentele de care aveau nevoie, vârstnicii americani sunt răsfățați cu preparate tradiționale autohtone, precum perișoare și varză a la Cluj.

„În America am cântat, la cămine de bătrâni, unde lucrează și ardelencele noastre, din zona Baia Mare și a Maramureșului. Ele preparau meniul ca pe la noi, americanilor le plac ciorbele acre românești, cu perișoare, gulașul, varza a la Cluj, friptura cu piure de cartofi. Și eu am mâncat, acolo, mâncare de azil, a fost foarte gustoasă. Am susținut spectacole și la căminele de bătrâni din Seattle, din Orlando. Iar în cele din Los Angeles am și buni prieteni, foarte bogați. Comparativ cu azilele din România, în străinătate totul e cu mult mai bine, sunt alte standarde de viață, o îngrijire a bătrânilor cu mult mai atentă”, a mai povestit Gheorghe Turda pentru sursa citată.

Gheorghe Turda nu aruncă însă vina pe noile generații, pentru modul în care predecesorii lor au ajuns să își ducă traiul zilnic. Stresul, munca multă și lipsa banilor sunt factori care, după părerea sa, ne-ar fi făcut să ne îndepărtăm de familie și valorile tradiționale.

„Acum fiecare om este stresat, muncește mult, e preocupat să strângă bani, există neputința de a mai avea grijă de cineva cu nevoi. Pe vremea mea, copiii stăteau cu părinții lor toată viața. Dar, pe atunci, lumea era mai unită, mai familistă”, a conchis Gheorghe Turda.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentFarul – Sheriff 1-0, în turul 1 preliminar din Champions League
Articolul următorCătălin Botezatu, din nou, pe patul de spital, în Turcia. Care este starea lui de sănătate 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.