Adevărul despre sănătatea creierului spus de dr. Vlad Ciurea: Cel mai important semn al îmbătrânirii – 2 factori nocivi

Cunoscutul prof. dr. Vlad Ciurea, medic neurochirurg, avertizează asupra semnelor unui creier îmbătrânit și supărat. Acesta a explicat la ce trebuie să fim neapărat atenți și cum putem îndrepta mult din ce pare de nereparat.

DR. VLAD CIUREA: CÂND ȘI DE CE SE ÎMBOLNĂVEȘTE CREIERUL NOSTRU?

Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a dezvăluit ce se întâmplă atunci când creierul nostru se îmbolnăvește și care sunt semnele care nu ar trebui să fie ignorate de nimeni. Neurochirurgul avorbit despre primele smene ce arată că starea creierului nostru este afectat și nu mai poate funcționa normal.

„Sunt foarte multe elemente. Cel de lângă tine parcă nu mai este la fel. Încurcă cuvintele, nu are echilibru, nu mai poate să facă mișcări fine, nu mai poate să scrie bine. Este ceva care nu merge. Sunt microsemne.

Când suntem mai stresați, mai agitați, se produce o închidere a vaselor, atât în cazul inimii, cât și în cazul creierului. Stresul și ischemia duc la accident vascular cerebral”, a declarat prof. univ. dr. Vlad Ciurea, potrivit doctorulzilei.ro.

Cu cât creierul este mai dezvoltat, mai bine îngrijit și mai exersat, cu atât efectele unei eventuale boli degenerative vor fi resimțite mai târziu.

DR. VLAD CIUREA EXPLICĂ SIMPTOMELE UNUI CREIER ÎMBĂTRÂNIT – PRIMUL SEMN, CEL MAI IMPORTANT

Se știe deja că deteriorarea creierului începe după vârsta de 40 de ani.

Cheia pentru sănătatea creierului, și nu numai, rămâne prevenția, adică îngrijirea acestuia atunci când are cea mai mare nevoie.

Îmbătrânirea este un proces fiziologic progresiv și predictibil, considerat a fi diferit de la o persoană la alta. Schimbările biologice specifice îmbătrânirii organismului apar treptat, în funcție de o multitudine de factori precum predispoziția și moștenirea genetică, alegerile privind stilul de viață, alimentația sau acțiunea factorilor din mediul înconjurător.

Odată cu înaintarea în vârstă corpul uman se adaptează și își modifică anumite structuri. Pielea se deshidratează și se ridează, părul se subțiază, rezistența musculară scade și articulațiile își pierd mobilitatea. Creierul suferă, de asemenea, o serie de modificări structurale. Hipocampul și cortexul prefrontal, zonele anatomice din creier care susțin memoria și gândirea scad în volum, iar conexiunile neuronale se diminuează ca număr.

Astfel, creierul pierdea abilitatea de a executa activitățile zilnice, atenția la detalii scade, iar memorarea anumitor elemente devine din ce în ce mai dificilă.

Primul semnal de alarmă, care ar trebui să îndrume seniorii către medicul specialist, este reprezentat de modificarea personalității pacientului. Vârstnicii supuși stresului cronic devin agitați, irascibili, depresivi, triști, apatici și refuză ajutorul celor din jurul lor. Blocajele în gândire și pierderile de memorie devin din ce în ce mai frecvente, pacientul nu se poate concentra și nu poate fi atent la ce se întâmplă în jurul lui”, a mai spus prof.dr. Vlad Ciurea.

DR: VLAD CIUREA NUMEȘTE CEI MAI NOCIVI FACTORI CARE ATACĂ PUTERNIC CREIERUL

În același timp, medicul Vlad Ciurea mai atrage atenția că supărările și stresul atacă puternic creierul, provocându-i o suferință zilnică. Acesta a explicat că aceste stări duc la „omorârea încet, dar sigur, a celulelor nervoase”.

„Graba strică treaba. Nu avem voie să facem în grabă lucrurile. Organismul nu poate porni rapid, trebuie să pornească treptat. Trezitul devreme e benefic. (…)

Dacă avem capacitatea să nu ne enervăm, reușim să nu ajungem la stări conflictuale. Pierzi neuroni în stările conflictuale și îți scade imunitatea. Pierdem un neuron pe secundă și totuși avem neuroni să trăim 300 de ani”, a spus medicul neurolog Vlad Ciurea.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentPreședintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, spune DA aderării Suediei în NATO
Articolul următorPoluare marină în România: avertismentul ministrului Mediului – Românii care merg la mare în iulie trebuie să știe asta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.