Începe Neversea 2023. Măsuri de siguranță la festival. Ce restricții de circulație vor fi în vigoare

A început numărătoarea inversă pentru Neversea 2023, cel mai mare festival ce are loc pe o plajă din Europa. Deschiderea festivalului de la malul mării are loc joi, 6 iulie 2023, la Constanţa, iar pregătirile au intrat în linie dreaptă. 

Peste 200 de artişti internaţionali de top sunt aşteptaţi anul acesta la cel mai mare festival care se desfăşoară pe o plajă din Europa.

Salvatore Ganacci, Don Diablo, Lost Frequencies, Timmy Trumpet sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi DJ, care vor urca pe cele şase scene pregătite de organizatori.

În zilele de joi și sâmbătă, începând de la 16:30, în fața scenei DayDreaming, va avea loc o ceremonie specială prin dans, un ritual al celebrării soarelui, printr-un moment Ecstatic Dance, o mișcare de eliberare, care îi va încuraja pe toți cei prezenți să se simtă ei însiși, să își îmbrățișeze autenticitatea, să se auto-descopere, într-o călătorie spre suflet și spre bucuria de a fi. La moment vor fi prezenți facilitatori și influenceri precum Emil Rengle, Laura Maier, Alina Smarandescu, Otniela Sandu, Ana Gum, Luana Chebeleu, Bianca Patrichi și mulți alții.

Măsuri de siguranță pe perioada festivalului Neversea 2023

Organizatorii şi autorităţile au luat toate măsurile de siguranţă, pentru ca distracţia tinerilor să nu fie umbrită de incidente.

Mii de jandarmi, polițiști, polițiști locali, medici și agenți de securitate privați vor fi prezenți în festival pentru a se aigura că totul se desfășoară în cele mai bune condiții. Ca în fiecare an, festivalul Neversea este pentru 4 zile și 4 nopti cel mai sigur loc public de la malul Mării Negre, iar pentru asta mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U. Constanța, Garda de Coastă) și ai Poliției Locale se vor asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranță. De altfel, la festival vor fi și peste 700 de agenți de securitate privați.

De asemenea, echipajele de la ISU Constanța, UPU Constanța și SMURD Constanța vor fi pregătite pentru a oferi suportul necesar la punctele medicale avansate și punctele de prim ajutor. I.S.U. DOBROGEA va asigura la eveniment două autospeciale de transport persoane și victime multiple; doua șenilate de mici dimensiuni pentru transport persoane, două posturi medicale înființate de I.S.U. și 3 puncte de prim-ajutor plus o autospecială de stingere a incendiilor.

În perioada pre, dar și în timpul festivalului se vor impune restricții de circulație în perimetrul din proximitatea plajei unde are loc NEVERSEA. În zilele de 4 și 5 iulie, reprezentanții poliției rutiere vor stabili restricționarea circulației, în funcție de valorile de trafic. În perioada 6-9 iulie 2023, accesul pe plajă va fi restricționat prin intermediul barierelor de acces amplasate la intersecția str. Salonic cu str. Yokohama și str. Belvedere, precum și la capătul str. Marinei, restricțiile fiind realizate prin intermediul firmei de pază și al organizatorilor.

Noutatea de anul acesta

Cu ajutorul Inteligenței Artificiale Revocalize.ai, fanii festivalului pot cânta în cele 4 zile de festival cu vocea artiștilor: Marius Moga AI, Lora AI, Alex Velea AI, Ioana Ignat AI, Nosfe AI, Mario Fresh AI și mulți alții. În plus, îți poți creea Vocea Ta AI și să-ți faci cover-uri instant folosind AI. Neversea prezintă pentru prima dată la un festival din lume tehnologia REVOCALIZE, o tehnologie care permite să amprentezi o voce și apoi să o tranformi în orice voce.

 

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentO nouă înșelătorie face ravagii printre românii care vor să lucreze în Marea Britanie
Articolul următorNicolae Ciucă: Dosarul cu şină, emblematic pentru lupta românilor cu hăţişul birocraţiei, eliminat în urma unei inițiative PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.