Sărbătoare 24 iunie. Zi importantă a ortodoxiei: cruce roșie în calendar

Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși. 

Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica) este sărbătorită de Biserică în ziua de 24 iunie.

„Naşterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos, cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă Maicile, rânduiala naşterii covârşea rânduielile firii, Dumnezeu voind aşa, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor „. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut din părinţii înaintaţi în vârstă, preotul Zaharia şi Elisabeta.

După ce Elisabeta a născut, vecinii, rudeniile şi cunoscuţii se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Sfântului Arhanghel Gavriil, care a zis către Zaharia: ‘Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui!’.

Pentru că nu a crezut cuvintele Arhanghelului Gavriil, trimis de Dumnezeu să vestească naşterea unui fiu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului.

În ziua a opta de la naşterea Sfântului Ioan au venit preoţii şi prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar mama sa, Sfânta Elisabeta, povăţuindu-se de Sfântul Duh, a numit pe prunc Ioan.

Cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau însă semne tatălui, cum ar voi el să-l numească. Iar el, cerând o tăbliţă, a scris: ‘Ioan să-i fie numele lui!’. Şi îndată Zaharia a deschis gura şi limba lui s-a dezlegat din amuţire şi vorbind, binecuvânta pe Dumnezeu.

„Atunci toţi s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut aşa îmbătrânită, cum maica şi tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu şi cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit şi, ce a scris cu mâna, aceea a grăit şi cu limba. Deci, numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinţilor, deschizându-le spre lauda lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica pe toţi cei ce vieţuiau împrejur, pentru că toţi cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu şi se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, în cetatea preoţilor, unde era casa lui Zaharia”. (Vieţile Sfinţilor)

„Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei şi au venit magii de la răsărit, întrebând de Împăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimiţând ostaşi în Betleem să ucidă pe toţi pruncii de acolo, şi-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, şi a zis în sine: ‘Oare acela are să fie împăratul Iudeei?’ Şi, gândindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigaşi la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimişii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea ucidere de prunci fără de Dumnezeu, s-a auzit în Hebron glas şi strigare, că nu stăteau aşa departe, şi s-a ştiut pricina acelei strigări”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfânta Elisabeta a luat atunci pe pruncul Ioan şi a fugit în pustiu; iar Sfântul Zaharia a rămas în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase în acea vreme.

Ucigaşii trimişi de Irod au găsit pe Zaharia în biserică, şi l-au întrebat unde l-a ascuns pe fiul său: „Să ni-l dai nouă, că aşa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!”. Sfântul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veţi ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci, după ordinul primit, întrebătorii l-au ucis între biserică şi altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osândă.

Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în pustiu, în muntele ce se desfăcuse, la rugăciunea sa; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse acolo peşteră. Tot acolo curgea şi un izvor de apă şi crescuse înaintea peşterii un finic plin de roade.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta a murit în peştera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creşterea lui şi păzit în pustietăţi, până în ziua arătării sale către Israel.

Astfel păzea şi acoperea pe Sfântul Ioan mâna Domnului, ca el să meargă înaintea feţei Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, să-I gătească astfel cale, că venea să mântuiască neamul omenesc.

* „Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiţie, la 24 iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credincioşi, în frumosul port naţional, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei şi de brad. Pelerinajul începe în dimineaţa zilei de 23 iunie, când Sfintele Moaşte sunt scoase din biserică şi depuse pe un baldachin în curtea mânăstirii. Credincioşii se închină cu evlavie, iar seara se face slujba privegherii, moaştele fiind vegheate toată noaptea.

Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ţinutul Moldovei”. (doxologia.ro)

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava era originar din Trapezunt, Asia Mică, şi făcea comerţ împreună cu tatăl său în cetăţile de pe malul Mării Negre. Într-una dintre călătoriile spre Cetatea Albă, a avut o dispută cu un neguţător veneţian care, din răzbunare, l-a minţit pe mai marele cetăţii că Ioan vrea să devină musulman.

În confruntarea cu acesta, tânărul creştin Ioan i-a spus că nu are motive să-şi schimbe credinţa, ceea ce a declanşat furia eparhului mogol, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit cumplit şi omorât. După cumplite chinuri, Sfântului Ioan i-a fost tăiat capul în ziua de 2 iulie 1330.

În urma disputelor avute cu eparhul, creştinii din cetate au luat trupul lui Ioan şi l-au dus în procesiune în biserica Cetăţii Albe şi l-au depus acolo.

Vestea despre minunile care se săvârşeau la moaştele sale s-a răspândit în toată Moldova. Alexandru cel Bun (1400-1432) a reuşit aducerea moaştelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, la 24 iunie 1402, şi aşezarea lor în biserica Mirăuţilor, atunci catedrală mitropolitană.

La puţin timp, racla a fost îmbrăcată în argint, iar pătimirea Sfântului Ioan redată în 12 scene sculptate pe raclă.

După mai multe peregrinări (în Polonia şi la Viena), moaştelor Sfântului Ioan se află astăzi în biserica mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, care a redevenit ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Parascheva.

Articolul precedentO nouă înșelătorie face victime printre șoferii români. Cum acționează tâlharii
Articolul următorCe se mănâncă de Sânziene: dezlegare la pește, ulei și vin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.