Azi este anunţat un nou marş de protest prin Capitală al angajaţilor din Educaţie. Sindicaliștii sunt în continuare nemulțumiți de răspunsul Guvernului la solicitările care au dus la declanșarea grevei din învățământul preuniversitar, din cauza căreia s-au pierdut, deja, 3 săptămâni de studiu.
Sindicaliştii din Educaţie au obţinut autorizaţie pentru organizarea unui nou protest în Capitală, fiind aşteptate 20.000 de persoane.
Potrivit autorizaţiei, evenimentul este programat în intervalul 11.00 – 16.00, fiind estimată participarea a 20.000 de persoane.
Potrivit organizatorilor, manifestarea are scopul de a ”atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă persinalul din învăţământul preuniversitar şi superior”.
Cum se va derula protestul
Orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei
Orele 12.30 – 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu
Orele 15.00 – 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor
Pe durata protestului, manifestanţii anunţă că vor folosi bannere, pancarte şi mijloace audio.
Sindicaliştii se arată în continuare nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern, chiar şi după adoptarea Declaraţiei privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, document publicat, joi, în Monitorul Oficial.
Ultimele date prezentate oficial de către ministrul Educaţiei, Ligia Deca, arătau că, de la 1 iunie când au fost acordate majorări salariale, 21.000 de angajaţi din sistem au renunţat la grevă, 13.500 fiind cadre didactice.
Sursa: Realitatea de Bucuresti