Utilizatorii români ai gigantului Netflix au avut parte de o mare surpriză, de altfel anunțată, și anume imposibiliatea de a mai partaja un singur cont cu prietenii. Măsura avea să fie anunțată pentru alte state europene, precum Portugalia și Spania, dar și în Canada sau Noua Zeelandă. Dar, deși au fost enunțate anumite explicații, tot nu s-a înțeles cum se face alegerea locuinţei pe Netflix.
Există mai multe detalii, chiar pe pagina gigantului Netflix, detalii care îți explică cum se face alegerea locuinţei pe Netflix. În acest context, primul pas pe care îl ai de făcut este fie să selectezi, fie să actualizezi locuința unde se află contul activ de Netflix, iar pașii pentru a face asta sunt următorii, așa cum sunt prezentați pe site-ul gigantului:
- Din ecranul principal Netflix de pe televizor, apasă butonul stânga de pe telecomandă pentru a deschide meniul.
- Selectează Asistență > Gestionarea locuinței Netflix.
- Selectează Confirmă locuința Netflix sau Actualizează locuința Netflix.
- Selectează Trimitere e-mail sau Trimitere SMS. Va fi trimis un link de confirmare pe adresa de e-mail sau numărul de telefon aferente contului. Linkurile de confirmare expiră după 15 minute.
Dacă nu ai adăugat un număr de telefon sau o adresă de e-mail la cont, se va afișa o singură opțiune. Dacă nu ai primit linkul de confirmare prin e-mail sau SMS, dă clic pe Retrimitere e-mail sau Retrimitere SMS. De asemenea, poți alege o altă opțiune sau poți selecta Reamintește-mi mai târziu.
- Selectează Da, eu am fost din e-mail sau atinge linkul din SMS, apoi Confirmă locuința Netflix sau Actualizează locuința Netflix pentru a continua.
- Se va afișa o confirmare pe ecranul televizorului și vei primi un e-mail de confirmare. Selectează Continuare pe Netflix pentru a începe vizionarea.
Gigantul de streaming, care a suferit pierderi mari de abonați anul trecut, a declarat miercuri, într-o postare pe blog, că partajarea parolelor i-a afectat veniturile și, prin urmare, i-a limitat capacitatea de a investi în conținut nou. Acesta estimează că peste 100 de milioane de gospodării din întreaga lume împart un cont.